Apartamentele de la Vatican pictate de Rafael Sanzio

Vizitarea Muzeului Vatican poartă turistul prin nenumărate secțiuni, care includ egiptologie, sculptura antică, tapiserie, pictură în ulei. Înainte de punctul culminant, reprezentat de Capela Sixtină, care e mereu ultimul punct, indiferent de circuitul ales, vizitatorul trece prin magnificele încăperi acoperite cu frescele lui Rafael și ale elevilor săi. Pentru unii, între care mă număr și eu, perfecțiunea unora dintre frescele din aceste încăperi depășesc impresia lăsată de Capela Sixtină. Explicația poate fi că Michelangelo era în primul rând un sculptor de excepție și nu un pictor, iar lucrările lui Rafael păstrează echilibrul clasic și un simț al proporțiilor omenești.

Capodopera zecilor de picturi murale din aceste camere poate fi socotită Școala din Atena, ce îi prezintă pe Platon, Aristotel și numeroși alți învățați ai antichității și Evului Mediu.
Există patru încăperi principale (numite în italiană stanze), cunoscute fie după utilitatea primită fie după una din picturi:

Camera Semnăturii (unde documente importante erau semnate de către papă). Cele mai importante picturi de aici sunt: Dezbaterea pe marginea Sfintei Împărtășanii, Școala din Atena și Parnasul.

Camera Eliodoro (unde aveau loc audiențele private). Cele mai importante fresce de aici sunt: Izgonirea lui Eliodor din templu și Întâlnirea lui Leo cel Mare cu Attila.

Camera Incendiului din Borgo (folosită pentru întâlnirile papei cu cei mai însemnați membri ai nunțiului apostolic). Lucrările importante de aici sunt: Incendiul din Borgo, Încoronarea lui Carol cel Mare, Bătălia de pe Ostia și tavanul pictat de Pietro Vannucci Perugino.

Salonul lui Constantin (fiind cea mai mare dintre încăperile acestea, era folosită pentru cele mai grandioase dintre recepții). Printre lucrările remarcabile de aici sunt: Viziunea Crucii, Bătălia de la Podul Milvian, Darul lui Constantin, Botezul lui Constantin.

Dezbaterea Sfintelor Taine

Papa Iuliu al II-lea a avut un pontificat de doar 10 ani, dar acel deceniu a fost punctul de pornire pentru proiecte artistice și arhitecturale, ce vor personaliza Vaticanul pentru secolele următoare. Asemeni lui, Rafael, care a murit la vârsta de 37 de ani, nu a avut timp decât pentru câteva capodopere și pentru a lăsa ucenicilor săi schițe pentru cele mai multe dintre fresce.

Venerarea fecioarei Maria în Biserica Catolică

Deși scopul practic al acestor investiții uriașe e controversat, mulți cercetători remarcă gustul artistic autentic al papei, ca și preferința pentru lux, fiind imposibil să ignori valența artei în comunicare. Unele elemente sunt clar o parte a propagandei Vaticanului, incuzând chiar elemente imaginare, ca miracolele săvârșite de papi care opresc incendii, ori botezul împăratului Constantin, care a avut loc în realitate abia pe patul de moarte al împăratului. Propaganda papală avea în vedere nu doar motivații religioase, dar și politice și culturale.

Fecioara Maria în sânul Sfintei Treimi

Multe dintre picturile lui Rafael au scopul de a susține anumite teze ale doctrinei catolice, în privința cărora existaseră dispute. Unele doctrine teologice, cum ar fi cea referitoare la Sfânta Treime, fuseseră deja tranșate în cadrul primelor sinoade ecumenice, din secolele 3-4, cu doar foarte mici diferența între ortodocși și catolici.

În schimb, cheltuielile exorbitante făcute pentru catedrala Sfântul Petru și pentru Palatul de la Vatican, susținute din donații și vânzarea de indulgențe, împreună cu alte diferențe istorice, au declanșat mișcarea de Reformă a lui Luther și Calvin. Astfel, multe teme au un caracter polemic, apărând „infailibilitatea” deciziilor Vaticanului. Acesta e și cazul doctrinei adorării Fecioarei Maria, prezentată într-o frescă în mijlocul Sfintei Treimi. Catolicii și ortodocșii împărtășesc venerația specială pentru cea pe care o numesc „Maica lui Dumnezeu”. Acestui respect, Vaticanul i-a adăugat două dogme în secolul XIX și XX: dogma Imaculatei Concepții, potrivit căreia, Maria a fost ea însăși născută fără păcat, și aceea a Înălțării Fecioarei, potrivit căreia Maria s-a ridicat la Cer, asemeni lui Hristos, atât în trup cât și în spirit.

Bătălia de pe Ostia

Dezbaterea pe marginea Sfintei Împărtășanii e o frescă din Camera Semnăturii, organizată pe două niveluri orizontale. Dedesubt, teologii, preoții și intelectualii dezbat doctrina preschimbării vinului și pâinii. Bazându-se pe un pasaj din Evanghelii, unde se vorbește despre Cina cea de Taină, această doctrină, îmbrățișată de ortodocși și catolici, susține că în timpul tainei euharistiei, pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele Domnului, deși își mențin atributele fizice ale respectivelor materii. Portrete importante apar aici, inclusiv: poetul Dante Alighieri, arhitectul Bramante, predicatorul Savonarola, teologii Grigorie cel Mare, Ambrozie, Toma D’Aquino și mai mulți papi.
Deasupra, ocupând aproape două treimi din frescă e o reprezentare a Cerurilor, care depun mărturie pentru validitatea doctrinei catolice. Tatăl trimite binecuvântarea din cel mai înalt punct al tabloului, cu Fiul și Duhul Sfânt, în forma simbolică tradițională de porumbel alb, în planuri succesive. Iisus Hristos stă pe tronul Judecății, cu Maria și Ioan de o parte și de alta. Patriarhii și apostolii sunt mai departe pe laturi, între ei: Moise, Avraam și David. Fresca e de asemenea un simbol al celor două componente al Bisericii: partea vizibilă și cea din ceruri, reunite. Tabloul acesta se găsește pe peretele opus Școlii din Atena, în probabil cea mai frumoasă cameră dintre toate. Fiecare perete al acestei camere e simbolic, reprezentând teologia, rațiunea, binele și frumosul.

Continuitatea dintre civilizația creștină și antichitate e o altă temă importantă prezentă în camerele de la Vatican. Acestea sunt locul de unde avem reprezentări colorate nu doar pentru personalitățile religioase, dar și pentru filosofii antichității și gânditorii medievali, inclusiv un autoportret al lui Rafael. Ideea frumuseții, în concordanță cu gustul clasic e reprezentată în Muntele Parnas. Aceasta e o compoziție bazată în întregime pe mitologia păgână, avându-l în centru pe Apolo, zeul solar, înconjurat de muze ale diverselor arte.

Muzele artelor de pe Muntele Parnas

Criticii Vaticanului au subliniat perpetuarea simbolurilor astrologiei antice și a credințelor din religiile solare în elemente ca obeliscurile egiptene, aurele rotunde ale sfinților, ziua în care e sărbătorit Crăciunul (în aceeași zi cu Sol Invictus, soarele venerat în ultima perioadă a Romei antice). Chiar și numele de Vatican, provenit de la colina romană, are la origine un substantiv care înseamnă „ghicitor, clarvăzător”. Coincidență sau nu, peretele pe care e pictat Parnasul are o fereastră către Muntele Vaticanului, colina dedicată zeului Apolo.

Iudita, personajul din cartea cu același nume a Vechiului Testament, îl decapitează pe Olofern, regele asirienilor, chemându-i pe iudei la luptă

O statuie uriașă a lui Apolo a fost adusă aici de papa Iuliu al II-lea și poate fi văzută încă în curtea Palatului Belvedere.
Fizionomia acelui zeu antic, asociat cu frumusețea masculină și gloria, a fost folosită de Michelangelo drept model pentru a desena fizionomia lui Iisus Hristos în fresca Judecății de Apoi din Capela Sixtină. O verigă între lumea clasică a antichității și cea creștină, poetul Dante apare atât în Parnas cât și în Disputa pe marginea sacramentelor, purtând o cunună de lauri, ca acelea decernate câștigătorilor olimpiadelor și ca aceea purtată de zeul Apolo.

Dante Alighieri și Venerarea Fecioarei în Biserica Catolică

Mai multe despre: Destinatii • arta • fresca • Italia • Muzeul Vatican • pictura • Rafael Sanzio • Renastere • Roma