Călătorul Cristofor Columb și-a găsit odihna în cea mai mare catedrală gotică din lume

Strâmtoarea Bosforului, care lega Europa de Asia și cea mai mare rută marină a epocii, a devenit un loc periculos, așa că Vestul a fost forțat să găsească alte căi de a ajunge la mirodeniile din India sau la țesăturile din China. Așa începea era îndrăznețelor explorări geografice: în loc să meargă către Răsărit, de-a lungul țărmului Mediteranei sau terestru, pe drumul mătăsii, călătorii s-au aventurat spre vest, în necunoscut.

Bartolomeo Doaz, Cristofor Columb, Vasco da Gama, Ferdinand Magelan au descoperit nu doar trasee noi, dar și continente și insule, inaugurând o epocă de prosperitate pentru imperiile care le sponsorizaseră expedițiile și vremuri dramatice pentru popoarele din Lumea Nouă. Era începutul colonialismului.

În această lumină nu mai e deloc surprinzător că imperiul spaniol, care finanțase cele mai cutezătoare misiuni, ce au dus la descoperirea Americii, a fost primul care a depășit în măreție arhitecturală bătrânul Bizanț. Catedrala din Sevilia a fost prima construcție religioasă mai mare decât Hagia Sofia și rămâne până astăzi cea mai mare catedrală gotică din lume. Dar catedrala Seviliei a fost terminată cu ceva vreme înainte ca imperiul să ia dimensiuni intercontinentale. Primul pas până la extinderea pe cinci continente a fost să își recupereze „propria” peninsulă iberică de la mauri, care o deținuseră șapte secole. Acel proces îndelungat de ofensivă s-a numit Reconquista. Din punct de vedere spiritual, această catedrală îi e dedicată Fecioarei Maria (Santa Maria), dar politic, ea sărbătorește succesul recâștigării Iberiei de sub controlul musulman și anunță marile ambiții ale imperiului ce se afirma de acum încolo.

Catedral de Santa Maria de la Sede a avut o soartă oarecum similară cu a Hagiei Sofia: din cauza ambiției constructorilor, care depășeau capacitățile tehnilogice ale vremii, cupolele ambelor biserici s-au prăbușit la scurtă vreme după inaugurare, fiind nevoie să fie reconstruite. La Sevilia, nefericitul eveniment s-a întâmplat chiar de două ori de la pornirea lucrărilor în 1402. Dar în ceea ce privește utilizarea, catedrala a avut un istoric contrar celei din Istanbul. Dacă Hagia Sofia a fost transformată într-o moschee ulterior, catedrala Seviliei a încorporat unele elemente dintr-o geamie existentă anterior pe acest loc.

Ar fi imposibil să remarci, dacă privești la stilul gotic, vizibil peste tot, în impresionanta țesătură de arce cu nervuri. Dar privind mai îndeaproape, exuberanța artei islamice e peste tot, în meticuloasele decorațiuni ale tavanului. Se regăsește inclusiv în elementul cel mai prețios al lăcașului, în catapeteasma aurită, pentru care Pierre Dancart și-a dăruit întreaga viață. În 44 de ani, Dancart a sculptat numeroase scene biblice, în ceea ce avea să devină cea mai mare catapeteasmă din lume. Decorațiunile sunt excesive, iar cantitatea de aur folosită face scenele neclare, în ciuda migalei cu care a fost cioplit fiecare personaj.

Arhitecții acestui grandios monument au fost Alonso Martinez, Pierre Dancart, Carles Geltes de Ruan și Alonso Rodriguez. Edificiul are 42 m înălțime la interior, dar în imediata sa apropiere e fostul minaret de secol XII, reconvertit în turnul clopotniței, care are 105 m. Giralda e un turn cu bază pătrată și e cel mai cunoscut monument din Sevilia. În imediata sa vecinătate e o superbă poartă decorată cu rânduri de basoreliefuri, prezentând Adorația Magilor, o temă ce va fi reluată în alt mod pe fațada Sagradei Familia multe secole mai târziu.

Mormântul lui Cristofor Columb și Giralda, fostul minaret, transformat în moschee

Cristofor Columb e înmormântat aici, lângă trei regi și o regină. În mod surprinzător, navigatorul are cel mai spectaculos mormânt dintre toți. Columb a murit la Valiadolid, dar rămășițele sale au urmat un traseu bizar, peste ocean, trecând prin mănăstirea din Sevilia, către prima colonie întemeiată de el, Santo Domingo, din Republica Dominicană, apoi către Havana, Cuba, și în fine în interiorul catedralei din Sevilia. A fost o călătorie macabră de aproape 400 de ani, marcată de războaie, anexări și ambiții politice. Călător întreaga sa viață, genovezul nu s-a întors în Italia natală, iar felul în care sicriul său plutește pe umerii a patru statui din cortegiul mortuar, creează iluzia bizară că marșul său spre lumi necunoscute încă nu s-a încheiat. Cele patru figuri masculine sculptate, care susțin cavoul lui Columb, simbolizează patru regiuni istorice ale Spaniei: Aragon, Castilia, Navarra și Leon.