Un loc binecuvântat: Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Constantin Brâncoveanu

Orașul cel mai apropiat de Făgăraș, la mai puțin de 20 de kilometri depărtare. Dar nici alte orașe mari nu sunt foarte departe: Sibiu (65 km), Brașov (80 km), sau chiar capitala, București (265 km). Drumul național de la Făgăraș la Sibiu (DN1) e în stare foarte bună și nu trebuie decât să faceți dreapta după satul Voila, către Sâmbăta de Sus, pe un drum, de asemenea, în stare bună.

Primul lucru pe care îl veți întâlni e satul Sâmbăta de Sus, care are un supermarket mare pentru aprovizionarea de ultim moment. Nu confundați biserica satului, de lângă cimitir, cu destinația călătoriei noastre. Micuța biserică Răsăriteană e doar o biserică de parohie, folosită de localnici. Pentru mănăstirea Constantin Brâncoveanu mai aveți de mers pe același drum încă trei kilometri. Practic nu aveți cum să vă rătăciți, nu trebuie decât să urmați drumul principal.

Peisajul care se deschide în fața ochilor imediat ce abandonați drumul național de la Făgăraș la Sibiu e impresionant. Munții creează un amfiteatru natural, vizibil de la mare depărtare, peste o câmpie ce pare nesfârșită. În funcție de anotimpul în care veniți, câmpia poate fi înverzită sau galben ars de soare, iar munții pot fi acoperiți de zăpadă sau complet verzi și stâncoși. Undeva, dincolo de vârfurile vizibile e Vârful Moldoveanu (2.544 m), cel mai înalt punct din România. Munții înconjurători sunt masivi, din piatră dură, deci e posibil ca pe munte să aveți probleme cu semnalul GSM la telefoanele mai vechi, dar lucrul nu ar trebui să fie o problemă în zona mănăstirii și a pensiunilor, ori cu un telefon dintr-o generație nouă.

Mănăstirea e chiar la poalele munților, deci nu se urcă la altitudine cu mașina. Indiferent de asta, pădurile uriașe de conifere din jur pot coborî simțitor temperaturile pe durata nopții. O plimbare prin păduri cu brazi înalți de 50 m, lângă izvorul vijelios cu ape curate, poate fi o experiență încântătoare. Mai sus în munte sunt chiliile și peșterile folosite de pustnici deveniți legendari. Și tot în aceste păduri s-au ascuns vreme de aproape 15 ani grupuri înarmate de patrioți români, care au rezistat eroic în fața comunismului și ocupației sovietice, după al doilea război mondial.

Mănăstirea Sâmbăta menține nealterate atât tradiția ortodoxă bizantină cât și cadrul natural. Aleile interioare sunt încadrate de peluze îngrijite și straturi de flori cu iluminat pentru seară, în timp ce marea poartă din lemn sculptat e mai mult decorativă decât menită să țină vizitatorii afară. Numele mănăstirii e dat de ctitorul locului, domnitorul martir Constantin Brâncoveanu. Acesta a marcat istoria noastră nu doar prin sacrificiul său unic de la Constantinopol, pentru a nu renunța la credința creștină, dar și pentru stilul arhitectonic creat în timpul domniei sale și echivalat unei mici renașteri locale. Stilul brâncovenesc combină motive folclorice și elemente romantice, cu arcade rotunjite și coloane de piatră împletite ca niște frânghii. Stilul a devenit uzual pentru bisericile din sudul țării și e folosit și la câteva palate ca Palatul Mogoșoaia sau Palatul Cotroceni. Sub bolta din fața chiliilor se află și un mormânt simbolic al domnitorului sanctificat Constantin Brâncoveanu și mormitele reale ale altor personalități, ca mitropolitul Arsenie Plămădeală.
Palatul, pe care Brâncovenau însuși îl pregătise ca loc de retragere pentru el și familia sa, poate fi acum vizitat, proaspăt restaurat, în sat.

Locul a suferit foarte mult de pe urma persecuțiilor, în special în timpul ocupației Transilvaniei de către Imperiul Austro-ungar. Atunci, la ordinul unui general austriac, biserica a fost distrusă cu lovituri de tun, pentru refuzul de a renunța la ortodoxie și a trece la catolicism. Mănăstirea lui Brâncoveanu, creată în secolul XVII, a fost reconsturită la începutul secolului XX, sub regele Mihai, ultimul monarh român, al cărui portret se află pe peretele de la intrare. Ca toate mănăstirile brâncovenești, ridicate la sud de Carpați, și Sâmbăta a devenit un focar de cultură, cu propria tipografie și atelier de pictură, unde se produceau icoane, traduceri, obiecte de cult și artizanat. Între lucrările scrise aici se numărau și broșuri de catehizare și manifeste lămuritoare la diferențele dogmatice între ortodoxie și catolicism, materiale ce au atras atenția persecutorilor austro-ungari, calvini și catolici, care au deținut puterea în Transilvania, înainte de unirea din 1918.

Cel mai faimos călugăr al locului a fost Arsenie Boca, trăitor în munte, undeva mai sus, și considerat un sfânt de mulți, în urma unor minuni relatate de mai multe persoane. Și alți duhovnici au trăit aici, inclusiv Teofil Pârâian, un călugăr orb carismatic, care a devenit cunoscut în întreaga țară, pentru cuvintele sale de înțelepciune. Slujbele ținute în bisericuță sunt impresionante și călugării sunt dispuși să asculte spovedanii și să răspundă la frământările credincioșilor, în afara orelor liturgice. Mănăstirea Sâmbăta de Sus e de asemenea un loc de cultură ortodox important. Există un muzeu în interiorul zidurilor cu chilii, și o clădire exterioară denumită Academia Sâmbăta de Sus, unde se țin regulat conferințe și cursuri. De asemenea, magazinul mare al mănăstirii e locul de unde puteți cumpăra icoane ortodoxe autentice, cărți și obiecte decorative lucrate manual în atelierul mănăstirii și al altor mănăstiri, chiar de călugări și călugărițe.

În interiorul zidurilor mănăstirii se află și cel mai vechi loc pomenit într-o scriere despre aceste plaiuri: Izvorul Tămăduirii, posibil chiar motivul pentru care s-a construit această mănăstire. Izvorul e acum acoperit cu o construcție modestă.
În ultimii ani, locul a devenit tot mai popular și numeroase pensiuni s-au construit împrejur. Posibilitățile de cazare sunt numeroase, de la camping la confort de hotel. Și mănăstirea are posibilitatea să găzduiască pelerini, având un birou de cazare, unde puteți plăti pentru a experimenta fie și pentru o zi viața de mănăstire.