Adevărata catedrală a Romei: San Giovanni in Laterano

de Victor Grigore, Webphoto.ro

Atunci când oamenii aud sintagma “catedrala din Roma”, se duc cu gândul la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, locul de unde Papa transmite binecuvântarea de Paşte. De fapt, biserica Sf Petru nu e deloc o catedrală, ci o biserică “obişnuită”, chiar dacă moştenirea sa istorică şi arhitecturală o fac unică în lume. Noţiunea de catedrală provine de la cuvântul latin pentru scaun şi se referă la scaunul pe care stă episcopul locului în timpul slujbei. Episcopul Romei, care e Papa, îşi are scaunul episcopal nu la Vatican ci la câţiva kilometri, în catedrala Sf Ioan Laterano.

laterano

Catedrala poartă hramul lui Ioan Botezătorul şi al Evanghelistului Ioan. Dat fiind că papa pretinde autoritate asupra întregii lumi creştine, locul are şi semnificaţii ecumenice, tronul episcopal fiind asimilat unui centru al bisericii catolice (în traducere, universale). Fireşte, perspectiva nu e împărtăşită şi de ortodocşi sau protestanţi, dar locul e deosebit de important pentru catolici.
Istoria palatului Laterano şi a bazilicii lipite de el e foarte veche şi impresionantă. Numele Laterano provine de la o familie nobiliară din Roma antică, al cărei palat exista aici. Palatul Lateranilor a fost “naţionalizat” de Constantin cel Mare, care l-a dăruit personal episcopului Romei.

ciborium bolta

În piaţa Laterano există cel mai mare obelisc păstrat intact, datând de pe vremea lui Tutmes al patrulea. Obeliscul e mai înalt şi decât cel din piaţa Sf Petru de la Vatican. La baza sa e o inscripţie ce îl comemorează pe Constantin, primul împărat creştin al imperiului: “Constantinus per crucem victo as silvestro hic baptizatus crucis gloriam propagavit”. Împăratul a văzut semnul crucii pe cer înaintea bătăliei decisive pentru supremaţia în imperiu, însoţit de cuvintele “In hoc signo vinves” (Întru acest semn vei birui). Constantin a pus capăt prigoanei împotriva creştinilor şi s-a botezat pe patul de moarte.

palatul laterano

Adepţii teoriei conspiraţiei văd în obelisc un simbol falic, provenit din religia babiloniană, păgână şi adoptat de masoni în cadrul învăţăturii lor gnostice, împreună cu piramida. În numeroase pieţe publice pot fi văzute obeliscuri, unele datând din perioada în care Roma domnea şi peste Egipt, cum e cazul celor din Roma sau Constantinopol (Istanbul).
Bazilica reconstruită asemeni palatului e opera mai multor arhitecţi, în perioade diferite, între care Domenico Fontana, Francesco Borromini şi Alessandro Galilei. În interior, privirea vizitatorului e atrasă de baldachinul gotic de deasupra altarului, făcut de Giovanni di Stedano. Baldachinul are stele aurii cusute peste un cer de mătase albastră. Coborând cele câteva trepte de marmură de lângă baldachin poţi vedea statuia lui Ioan Botezătorul.

mozaic bizantin

Scaunul papal (cattedra papale) se află într-o absidă sub un mozaic bizantin semicircular. Sub imaginea Mântuitorului, simbolul central e crucea alături de porumbelul care semnifică Duhul Sfânt. De o parte şi de alta a crucii sunt Fecioara Maria, Petru, Pavel, Andrei, Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul; natura se închină şi ea prin cele câteva animale sălbatice, care simbolizează creaţia.

inaltarea Domnului Ioan Botezatorul

Unul dintre elementele care supravieţuiesc din antichitate e Scara Sfântă. Se spune că scara a fost adusă de la Ierusalim de la reşedinţa lui Pilat din Pont, fiind deci o scară pe care a păşit însuşi Hristos, atunci când a fost adus pentru proces. Scara a fost adusă la Roma de împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, care a fost poate primul pelerin din era creştină. Potrivit legendei, împărăteasa Elena a adus de la Ierusalim nu doar scara aceasta, dar şi lemnul crucii pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu.

altar bizantin logia binecuvantarii

Podeaua din marmură a catedralei Sf Ioan are un model alb-negru care, din anumite unghiuri, creează o iluzie optică, dând senzaţia unor cuburi cu volum. Statui de mari dimensiuni ale apostolilor străjuiesc coloanele ce susţin nava principală. Pe o latură, o frescă prezintă înălţarea Domnului.
Planul catedralei are forma unei cruci, cu laturi de 140 m lungime.

iluzie optica baldachin

Mai multe despre: Destinatii
Meniu
Facebook/WebPhoto.ro
Alte pagini
  • Jooble
    locuri de munca pentru fotografi
  • Evadare
    blog scapat de sub control
  • Craciun fericit .ro
    Cel mai bun organizator de petreceri de Craciun soseste cu reni adevarati
  • Astro foto
    Site specializat in fotografia astronomica si vanatoarea de eclipse
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

ro