Cetatea Făgăraș: de la bătăliile Evului Mediu, la priveliști încântătoare, cu lebede pe luciul apei

Cele mai vechi date pe care le avem despre această fortăreață ne poartă în urmă cu aproape opt secole, pe când era doar o fortificație făcută din pământ și bârne de lemn. Cel care a transformat-o într-un castel adevărat pentru prima dată a fost nobilul ungar Ladislau Apo, în secolul al XIV-lea.

Ca Transilvania însăși, de-a lungul istoriei, cetatea și-a schimbat proprietarul, între maghiari și români, mai mulți domnitori și nobili contribuind la dezvoltarea ei. După Ladislau Apo, un domn feudal român, Ștefan Mailat, domnitor în Transilvania, a extins castelul, a construit turnul porții și a adăugat elemente defensive.

În istoria sa medievală, Transilvania a început să aibă o mai mare diversitate etnică, în urma politicii de colonizare, dusă de regii maghiari, care au adus aici sași (vorbitori de germană) și secui (vorbitori de maghiară). Deși limba regiunii a rămas româna, nobilimea maghiară a avut ascendentul unei organizări superioare. Secolele de invazii otomane au fost în mod ironic oarecum avantajoase majorității românești, întrucât a rupt legătura Transilvaniei cu regatul ungar, slăbind și influența bisericilor catolică și reformată, foarte importante în organizarea vieții din Evul Mediu și în mod curent un obstacol pentru ascensiunea socială a românilor, preponderent ortodocși.

Luptele cu turcii și revoltele cauzate de condițiile dure de viață au adus tendințe autonomiste în Transilvania, care a început să aibă propriii domnitori, uneori vasali ai Ungariei sau ai Imperiului Otoman, alteori, cu un comportament curajos, de stat independent. Cel mai faimos personaj istoric legat de Cetatea Făgărașului a fost Mihai Viteazul. Un om de stat vizionar și un general îndrăzneț, Mihai Viteazul a făcut incursiuni în teritoriile otomane (până la doar două sute de kilometri de Istanbul) și a reușit să unească pentru scurtă vreme cele trei provincii românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească.

Mihai Viteazul i-a dăruit castelul soției sale, Doamna Stanca, al cărui bust poate fi văzut în fața porților astăzi. Țara Făgărașului era o unitate administrativă distinctă în vremurile medievale și Mihai Viteazul și-a adăugat titlul de domn al Țării Făgărașului între titlurile nobiliare. Când boierimea locală s-a răzvrătit împotriva taxelor și reformelor sale, doar în această cetate Mihai și-a putut găsi adăpost.

După Mihai Viteazul, mai mulți domnitori maghiari ai Transilvaniei au influențat aspectuș și structura construcției, care a devenit îndeajuns de solidă, încât să reziste la asedii de durată, din partea unor armate de până la 50.000 de oșteni. Cel mai influent lider a fost Gabriel Bethlen, care a adăugat bastioane în stil italian în cele patru colțuri, și rânduri de bolți arcuite la interior. Tot în secolul XVII, spațiul dintre zidurile interior și exterior au fost umplute cu pământ, rezultând un zid gros și de 8 metri, sub George Rackozi I, domn al Transilvaniei, urmat de fiul său, Rakozi II.

Importanța acestei fortificații e subliniată de găzduirea Dietei (o structură ce poate fi asimilată unui parlament medieval al Ungariei), în cea mai mare sală din castel. În secolul al XVII-lea, șanțul cu apă a fost lărgit și s-a adăugat un pod mobil porții de intrare.

Astăzi, citadela Făgărașului e ocupată în principal de Muzeul Regiunii Făgăraș, dar și de un restaurant cu propria cramă. Șanțul splendid de jur împrejur a fost populat cu lebede domesticite, care îi dau un aer poetic. E una din cetățile aflate efectiv în oraș, cu acces direct la un bulevard principal, fără să reclame un drum anevoios, pentru a fi „cucerită” turistic. Chiar peste drum e aproape finalizată o mare catedrală ortodoxă, care va deveni un alt punct de interes pentru vizitatori.

Orașul Făgăraș are puțin peste 30.000 de locuitori și se află la 66 km nord-vest de Brașov, 80 km sud de Sighișoara și tot cam 80 km nord de Castelul Bran, obiective împreună cu care ar putea fi inclus într-un circuit.