Cu gondola pe canalele din Veneția

Unii își împlinesc chiar o fantezie de o viață și se căsătoresc la Veneția, de unde se întorc cu fotografii de nuntă dintre cele mai romantice. Cu mult mai spectaculoase sunt însă nunțile gălăgioase ale localnicilor, cu alai de gondole pline de muzicanți și invitați.

Sistemul alambicat de canale al Veneției ocupă doar o mică parte din laguna venețiană, un luciu de apă aproape închis de 550 de kilometri pătrați. Spre deosebire de orice alt oraș, extins de la un centru urban, Veneția s-a format din extinderea și unificarea mai multor insule. Pas cu pas, localnici au smuls cu mare trudă câțiva metri noi de pământ, creând canale, ce puteau fi închise și secate, ca să devină diguri.

Orașul a fost asemuit și cu o pădure inversată, datorită rândurilor de trunchiuri întregi de copaci înfipte în solul mlăștinos pentru a-l fixa și a permite ridicarea de fundații unor clădiri din zidărie de câteva etaje.

Pe lângă clădiri rămânea spațiu de mers, care semăna cu o stradă obișnuită. Iar când două cartiere se apropiau suficient de mult, se construiau poduri, care legau neobișnuitele străduțe. Uneori podurile trebuiau să fie trasate în diagonală, pentru a uni străzi ce nu fuseseră proiectate să se întâlnească. Toate podurile sunt pietonale, în trepte sau arcuite, pentru a permite trecerea ambarcațiunilor pe dedesubt. Mașinile nu se pot vedea nicăieri în orașul istoric, decât în parcarea etajată de lângă sensul giratoriu de la capătul marelui pod rutier și feroviar ce leagă orașul de continent. Tot acolo întorc și autobuzele pentru localnici și turiști, iar parcarea în altă parte e strict interzisă.

În fiecare zi, nivelul apei în canale scade și crește cu fluxul și refluxul din Marea Adriatică. Unele insule componente sunt complet artificiale, multe zone sunt desecate și câștigate din mare. Mai există încă suficiente insule separate de orașul istoric. Scopul operațiunilor de desecare a fost mereu ridicarea solului deasupra nivelului la care urcă apa, la întoarcerea din mare. Cu toate astea, în sezonul ploios, se întâmplă ca și spații centrale, cum ar fi Piața San Marco, să fie acoperite de zeci de centimetri de apă.

În forma literei S, Canal Grande e cel mai mare canal din Veneția istorică, legând Piața San Marco de gară și de laguna înconjurătoare. Peste canal se înalță balustradele de piatră ale podului Rialto, care era singura legătură între cele două jumătăți de oraș separate de marele canal. Podul Rialto a fost construit în secolul 16, iar în jurul lui pot fi admirate palate vechi și din secolul 13. O competiție între ambarcațiuni, numită Regata Istorică (Regatta Storica), are loc an de an, în prima duminică din septembrie.