Columna lui Traian de la Roma, monumentul din care românii au aflat cele mai multe lucruri despre daci

Pentru Roma, cucerirea Daciei a fost un eveniment atât de important, încât împăratul Traian a plătit un festival desfășurat în Coloseum timp de 123 de zile. Urmând dictonul latin Pâine și circ, a fost un spectacol grandios: 10.000 de gladiatori au înfruntat 11.000 de animale sălbatice. Dacă am păstra proporțiile, ar trebui să ne închipuim o victorie într-un război, atât de importantă încât guvernul american să plăteasca patru luni de concerte gratuite cu trupe ca Rolling Stones sau Bon Jovi.

Uriașele zăcăminte de aur găsite în Dacia, în special la Roșia Montană, pot fi o explicație a acestei exuberanțe. Dar atât aurul cât și gladiatorii au dispărut de mult. Ceea ce a rămas tangibil în urma victoriei lui Traian e columna sa ridicată la Roma. Aflată foarte aproape de rămășițele excavate ale Forului Roman și la o aruncătură de băț de Coloseum, columna e cel mai mare monument ridicat în cinstea unei victorii în lumea antică.

Puțini oameni își dau seama că această columnă e suficient de mare pentru a putea fi vizitată și la interior, printr-o scară spiralată, care urca până în balconul din vârf. Ferestre minuscule sunt perforate pentru lumină și ventilație, cu atâta măiestrie încât e aproape imposibil să le observi privind coloana de afară. Imaginile sculptate la exterior sunt probabil unul din principalele scopuri ale acestui monument propagandistic. Dat fiind că dacii nu se îndeletniceau cu scrisul, iar mențiunile despre ei sunt sporadice, monumentul ne oferă date esențiale despre acest popor, pe care Mircea Eliade îi considera printre marii anonimi ai istoriei.

Pentru a cuceri Dacia, Imperiul Roman a purtat doua campanii. Prima, desfășurată în 101-102 e.n., a adus legiunile romane peste Dunăre, dar cetățile fortificate din munți ale dacilor le-au rămas încă inaccesibile. Romanii nu s-au precipitat în încercarea de a-și extinde imperiul. Au construit drumuri de bună calitate, care rezistă și astăzi, fortificații (castre). Cea mai importantă garnizoană de acest tip e la Sarmizegetusa Regia. Dacii, care adunaseră și alte popoare împotriva romanilor, au fost nevoiți să încheie un tratat de pace dezavantajos.

În pregătirea celei de-a doua campanii în Dacia, împăratul Traian, fiul adoptiv al predecesorului său la tron, Nerva, i-a cerut lui Apolodor din Damasc să construiască peste Dunare cel mai mare pod al antichității. Podul de la Severin a fost terminat în doi ani, ca o realizare inginerească de excepție. Trei secole mai târziu, romanii înșiși aveau să il demanteleze, ca urmare a retragerii din timpul lui Aurelian, de teamă ca barbarii să nu îl folosească pentru a se revărsa în imperiu.

Armata folosită pentru a invada Dacia a fost una dintre cele mai mari adunate vreodată de imperiu. O treime din întreaga armată romană (10 legiuni din 30), întărită de mercenari din națiunile aliate, a format o forță militară de peste o sută de mii de luptători.

Decebal, viteazul rege al Daciei, a pierdut bătălia și s-a sinucis pentru a nu fi capturat de romani. Pe columnă, Decebal e prezentat în momentul în care se pregătește să își taie gâtul cu un pumnal.

La nivel instituțional, romanii au stat în Dacia puțin peste un secol și jumătate, dar teritoriul a fost puternic colonizat. Coloniștii nu erau neapărat din Peninsula Italică, fiind descriși de cronicarii vremii ca venind din toate colțurile imperiului. Formula latină ex toto orbe romano poate însemna la fel de bine și din Peninsula Arabică, sau Nordul Africii, dar coloniștii erau cu siguranță purtători ai civilizației și limbii latine. Un fenomen de tipul goanei după aur din America ar putea explica acest aflux de populație la Nord de Dunăre în vechea Dacie, dublat și de o politică deliberată de colonizare.

Oricare ar fi fost metodele, consecințele au fost de lungă durată: din combinarea localnicilor daci și a coloniștilor romani a rezultat un nou popor, a cărui limbă, în ciuda numeroaselor influențe din partea migratorilor, slavilor, turcilor, maghiarilor și altora, e și acum uimitor de apropiată de latină. Spre comparație, legiunile romane au staționat în Britania mai bine de trei secole, totuși englezii nu vorbesc o limbă latină.

Moștenirea romană pe teritoriul fostei Dacii a continuat să se dezvolte și după retragerea aureliană din 271, prin aderarea la lumea creștină. După ce Diocletian a divizat imperiul și Constantin a mutat capitala la Contantinopol (Istanbul), fosta Dacie a rămas în sfera de influență a civilizației greco-latine, cu sofisticata spiritualitate a Imperiului Bizantin. O coincidență foarte interesantă: numele de Bizanț a apărut abia în Secolul Luminilor, pentru a desemna răsăritul roman, pe care latinii înșiși îl numeau la acea dată Romania!

După retragerea instituțiilor romane, teritoriul Daciei, de la Dunăre la Marea Neagră și Carpați, a fost latinizat în suficientă măsură ca această limbă sa fie înțeleasă și folosită de localnici. Când teologii întruniți în Sinodul Ecumenic de la Nicea au elaborat Crezul, populația din aceste ținuturi a preluat direct versiunea latină a textului. În mod uimitor, textul, care cuprinde fundamentele credinței creștine, nu a fost niciodată tradus în limba română, ci a evoluat natural împreună cu limba vorbită de valahi, devenind un text românesc prin reluarea neîntreruptă la fiecare slujbă.

Românilor le place să se considere fuziunea dintre daci și romani, deci columna lui Traian e foarte importantă pentru ei, întrucât redă în marmură această întâlnire. De aceea au și copiat conținutul basoreliefurilor în anii 1930, cand valul de naționalism și fascism cuprindea Europa. După izbucnirea celui de-al doilea război mondial și ocuparea țării de către Uniunea Sovietică, replica a rămas la Roma. Dar a fost adusă la București în 1967, după venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu, un dictator comunist care tocmai își descoperea vocația naționalistă și găsea în istorie un revers al unui prezent mai puțin măgulitor. Copia coloanei a fost adusă și expusă la Muzeul Național de Istorie a României, unde românii o pot admira chiar mai bine decât la Roma, mulțumită unui balcon circular și a scenelor expuse separat, cu explicațiile de rigoare. Dar românii nu au fost singurii interesați de acest monument: copii similare se găsesc în muzee din Londra, Roma și în apropiere de Paris.

În timp ce sculptura romană e considerată, în general o reluare a celei grecești, columna e o capodoperă a artei romane originale. Dacă banda cu imagini în relief ar fi desfășurată ar acoperi circa 200 m in lungime. Legile perspectivei, cunoscute de romani de la greci, au fost respectate, scenele de la nivelul superior fiind mai mari decât cele de jos, pentru a părea egale cand sunt privite.

Coloana de marmură propriu-zisă are 40 m înălțime, 3 m lățime și avea în epoca imperială o statuie a lui Traian în vârf. Scopul inițial, asa cum o arată inscripția, a fost unul banal: de a măsura înălțimea dealului ce a fost dislocat pentru a face loc forului, dar a devenit și un monument de propagandă.

Ca multe sculpturi antice, basorelieful era pictat in culori vii. Probabil că uniformele legionarilor romani și roșul folosit la hainele împăratului permiteau urmărirea cu rapiditate a desfășurării scenelor, într-o curgere aproape cinematografică. Ambele războaie dacice sunt figurate pe columna făcuta de Apolodor din Damasc, același care a făcut și podul peste Dunăre. Basoreliefurile sunt probabil opera altor artiști și meșteri.

Împăratul Traian apare în peste 50 de scene din totalul de 150, vorbindu-le soldaților, săvârșind acte sacrificiale (în calitate de mare preot) și primind solii daci, care anunță capitularea. Decebal apare în doar trei scene, inclusiv un portret. Figura distinctivă cu barbă și căciula de tarabostes (nobil dac) poate fi văzută și într-un bust ce se află în muzeul Vatican, reprezentând un dac tipic. Deși romanii sunt glorificați pentru cucerirea lor în acest material de propagandă, dacii sunt înfățișați într-o manieră respectuoasă.

Scara în formă de spirală a fost folosită în premieră în interiorul columnei, de aici fiind preluată în arhitectură în nenumarate ocazii, în vreme ce sculpturile decorative au fost studiate de mulți artiști, mai ales în vremea Renașterii. O statuie a lui Traian era așezată în vârf și chiar și cenușa împăratului a fost depusă aici într-un lăcaș special. Nu se știe când a fost dărâmată statuia, dar în Evul Mediu Papa a așezat în loc o statuie care îl înfățișează pe Sfântul Petru, ținând cheile Împărăției Cerurilor, statuie ce poate fi văzută și azi.

Mai multe despre: Destinatii • Apolodor din Damasc • basorelief • Columna lui Traian • cucerirea Daciei • daci • Dacia • Decebal • forumul roman • Imparatul Traian • Imperiul Roman • Italia • Roma • sculptura