Imagini de pe zidurile superbului oraș vechi din Dubrovnik

Dar acesta nu a fost cazul pentru Dubrovnik, întrucât izolaționismul nu a fost niciodată adevărata natură a micii republici adriatice, care era, în realitate, o societate deschisă. Prosperitatea orașului-republică se datora tocmai comerțului cu ținuturi dintre cele mai îndepărtate și diplomației abile. Corăbiile de aici au ajuns în cele două Americi și în India, purtând cu ele mândria unei insule de libertate, înconjurată de imperii, purtând chiar pe catarg un steag alb cu inscripția Libertas, ca semn distinctiv. Dubrovnik a fost printre primele țări care au abolit sclavia și care au avut instituții sociale ca școli și spitale publice.

Comerțul e probabil opusul mentalității de cetate asediată, înconjurată de ziduri. Grecii au fost printre primii care au dovedit că acest model poate fi unul de succes. Obligați de relieful cu sute de insule al țării lor, elenii au devenit navigatori iscusiți și au înființat orașe-colonii în sute de locuri în jur, creând un nou tip de imperiu, care permitea metropolei să prospere, dar ridica standardele celor cuceriți de la rural la urban. Cel mai probabil acești greci au fost cei care au fondat și orașul Dubrovnik, numit Ragusa, până când slavii au devenit dominanți.

Prima perioadă de prosperitate pentru Ragusa a fost după toate aparențele sub bizantini, greco-romani creștinați. Apoi, vreme de secole, ca multe orașe și stațiuni iugoslave, Dubrovnik s-a aflat sub dominația venețiană. O influență benefică, de pe urma căreia orașe ca Budva, Trogir, Zadar și multe altele au căpătat un gust foarte rafinat pentru arhitectură.

Zidurile orașului Dubrovnik au fost construite într-o jumătate de mileniu, între secolele XII-XVII. Sunt dotate cu turnuri de observate cu vedere către apă și uscat, tunuri și un șanț de apărare, transformat acum în zonă verde. Pentru 10 euro turiștii pot urca pe scări și să facă apoi un tur complet în jurul orașului vechi, de la înălțime.

În unele zone, zidurile sunt suficient de groase încât să încapă și un vehicul, ceea ce e amuzant, dacă privești dedesubt, către unele străzi înguste de un metru. O altă modalitate, mai modernă, de a fi deasupra zidurilor orașului ar fi telefericul, care urcă până pe muntele din apropiere.

Cel care a pus capăt independenței Dubrovnikului a fost Napoleon Bonaparte, care a folosit o blocadă marină și un șiretlic. După aceea, orașul nu a mai existat ca republică independentă, trecând sub coroana austro-ungară și sub cea iugoslavă. A rămas în federația iugoslavă în timpul comunismului, rupându-se de ea, ca parte a Croației, la începutul anilor 90.

Astăzi, Dubrovnik e din nou sub asediu, dar de data asta e asediat doar de vasele de croazieră și de turiștii care vin să vadă „perla Adriaticii”.