Memorialul Revoluției din Timișoara: de la curajul de a scanda în stradă, la adevărul rostit în șoaptă

Curatorul muzeului chiar s-a mirat că știu detalii despre Revoluție. De obicei tinerii află abia aici lucruri pe care le ignoră și manualele și presa. Traian Orban, omul care se ocupă cu pasiune de funcționarea memorialului și de recuperarea documentelor de arhivă utile cercetătorilor, a fost împușcat în 17 decembrie 1989, dar acest lucru aveam sa îl aflu ulterior, în timpul documentării, nu de la domnia sa. E o modestie care se regăsește și în încăperile muzeului, realizat aproape fără mijloace materiale, dar în rezonanță cu spiritul acelor zile de decembrie.

Există idei care cu greu pot fi reprezentate într-un muzeu. Cum să figurezi demnitatea, libertatea, curajul sau sacrificiul? Sunt cuvinte mari, pe care oamenii decenți le ocolesc stânjeniți. Și totuși ele au fost realități acum douăzeci de ani, întruchipate de oameni obișnuiți care și-au învins frica și au fost gata să moară pentru o idee.

Ca să reproduci în fața unui vizitator acea clipă de grație în care un om se ridică din condiția de animal captiv, care îi era hărăzită de sistem, pentru a deveni întruchiparea unei idei, există două căi: cea a geniului artistic și cea a ritualului sacru.

Din păcate, în România nu există încă un monument care să fi pătruns în conștiința publică prin forța artistică, nici pentru Revoluție, nici pentru martiriul deținuților politici, nici pentru curajul luptătorilor din munți, deși acestea sunt gesturile cele mai eroice și mai admirabile de la război încoace. Atât piețele publice, cât și muzeele suferă din cauza acestei neputințe creative, un vid care răsună cu ecou în lipsa de memorie și de repere colective.

Pentru a comemora zilele în care Timișoara se declara primul oraș liber al României, a fost aleasă în cazul acestui muzeu calea smerită a pomenirii creștine, care merge direct la esența semnificației Revoluției. Într-o firidă mai mare de la parter sunt pictate câteva icoane: vizita îngerilor la Avraam sub stejarul Mamvri, una din scenele cele mai misterioase din Vechiul Testament, răstignirea și învierea Domnului. Acest colț al sacrului cu bolta zidită trimite la creștinismul catacombelor din primele secole, când credința era mărturisită cu riscul martiriului. Pentru ca eroii revoluției, care au scandat Există Dumnezeu! și acel halucinant Vom muri și vom fi liberi! își au locul în rândul martirilor creștini. Atunci când mărturisirea credinței, libertatea și adevărul trec mai presus de cererile materiale, ei nu mai pot fi socotiți simpli protestatari politici.

La etaj pot fi văzute machetele celor 15 monumente ridicate în fiecare punct din Timișoara unde s-a murit pentru libertate. Pot fi văzute de asemenea filme documentare, fotografii și desene ale copiilor pe tema acestui eveniment. Printre steaguri și machete, cel mai emoționant exponat sunt hainele de joacă ale unui copil, găurite de gloanțe.

Scânteia care a aprins protestele din 16 decembrie de la Timișoara a fost încercarea Securității de a-l evacua pe pastorul Laszlo Tokes, care ținuse câteva predici în care critica regimul lui Nicolae Ceaușescu. Intervenția forțelor de ordine a radicalizat protestele timișorenilor care au început să ceară un trai mai bun, apoi libertate, alegeri libere și, în final, înlăturarea dictaturii lui Ceaușescu. Trimiși de Ceaușescu să reprime manifestațiile, Ion Coman, Victor Stănculescu, Ștefan Gușe, Mihai Chițac și alți lideri ai aparatului comunist au provocat un măcel. În încercarea de a se șterge urmele, 43 de cadavre au fost incinerate în secret și cenușa aruncată într-un canal, dar populația nu a mai putut fi stăpânaită și a cucerit sediul județenei de partid. Pe 21 decembrie Revoluția izbucnea în București, apoi în alte câteva orașe mari, culminând cu fuga lui Nicolae Ceaușescu din ziua de 22 decembrie.

În Timișoara au murit în perioada 16-21 decembrie 73 de persoane și au fost rănite alte 296. După 22 decembrie, lor li s-au adăugat 20 de morți și 77 de răniți. La nivel național, în Revoluția din decembrie 1989 au murit 1.104 persoane și au fost rănite 3.321. Până la fuga soților Ceaușescu, deci din ordinul expres al acestora muriseră 126 de persoane, fiind rănite 1.107 (potrivit wikipedia).

După deturnarea Revoluției de către membri ai nomenclaturii comuniste și ai Securității au fost lansate două diversiuni, care să ascundă lipsa de legitimitate a acestor grupuri: pericolul teroriștilor, care l-ar putea reinstala pe Nicolae Ceaușescu la conducere, respectiv existența unui vid politic de putere. Înființarea încă din 20 decembrie a Frontului Democratic Român în balconul Operei din Timișoara infirmă această teorie, întrucât această grupare lansase deja o Proclamație, practic un program politic de trecere la democrație.