Palatul Dogilor, splendoarea goticului venețian

Într-adevăr, într-o eră în care castelele slujeau drept fortărețe, venețienii au folosit avantajul de a avea un oraș înconjurat și apărat de ape, pentru a construi o reședință neobișnuit de deschisă pentru „întunecatul ev mediu”. Lucrările la acest palat au pornit imediat după începutul secolului XIV, undeva între 1301 și 1309. A fost nevoie de 150 de ani pentru a termina interiorul și toate aripile palatului.

Dogele era conducătorul ales al republicii Veneția, care deținea această magistratură pentru tot restul vieții. Dogele avea putere absolută, dar nu tiranică, permițându-i-se să conducă doar în virtutea unui mandat primit de la clasa aristocratică. Sistemul politic venețian avea două surse de inspirație: Roma antică, din perioada republicii și a dictatorilor, respectiv, Imperiul Bizantin, de la care venețienii au luat ideea întrepătrunderii dintre puterea religioasă și cea laică. Sistemul politic al Veneției a fost imitat și peste Marea Adriatică, în Republica Rangusa (astăzi, Dubrovnik), care împărtășea aceeași mândrie de a fi o republică a celor liberi. Nu e de mirare că echivalentul instituției Dogilor, Rectorul are un palat similar în orașul croat de peste mare.

Când Palatul Dogilor a fost construit, cu câteva secole după căderea Constantinopolului, Veneția era cel mai bogat oraș din Europa. Era în mare parte o aristocrație, adică guvernarea aparținea celor bogați și nobili, proporțional, într-un sistem de forma unei piramide: un senat de 2-300 de membri, un consiliu de 10, dintre care se alegea un Doge. Termenul însuși e de origini romane, de la Dux (duce), aceeași sursă care a inspirat și porecla dictatorului modern Benito Mussolini.

Frumusețea Palatului Dogilor e dată de cele două rânduri de coloane cu arcade, de o subțirime elegantă. Arta decorativă bizantină a capitelurilor a fost combinată cu forma arcului ascuțit, specifică goticului, pentru a crea un stil local, cunoscut drept Goticul Venețian. Pe capitelurile coloanelor sunt cioplite în piatră scene biblice. Nivelul superior al fațadei e închis și acoperit cu o marmură crem-rozalie, într-un tipar geometric. Doar câteva ferestre meschine sparg zidurile către exterior. Exuberanța decorativă a geticului venețian revine la acoperiș, încununat cu statui și basoreliefuri

Arta pietrarilor se vede în special în porțile monumentale, în scara din marmură de la interior și în podurile acoperite, care traversează canalul. Cel mai faimos dintre aceste poduri e Puntea Suspinelor, care lega tribunalul de celulele închisorii, de la subsolul clădirii. Legenda spune că acesta era traseul pe care condamnații îl urmau, apucând să mai arunce doar o ultimă privire către frumosul oraș, prin ferestruicile cioplite în piatră. În mod ironic, același pod e prezent în superstiții romantice, asigurând fericirea cuplurilor care se sărută într-o gondolă, când trec pe sub el.

Pe vremea dogilor, palatul era pe un teren mai înălțat, cu câteva trepte până la primul șir de coloane. Dar pavare succesivă a piațetei San Marco a nivelat terenul, iar acum intrarea e la același nivel. În interiorul palatului e acum un muzeu, ce deține opere de artă importante, inclusiv câteva din cele mai valoroase picturi renascentiste ale lui Tițian. Fotografierea la interior e interzisă.

O coloană cu o statuie a sfântului Gheorghe ucigând balaurul se poate vedea chiar în fața palatului dogilor, în mica piață, care e legată de piața principală a orașului, din fața catedralei Sfântul Marcu.