Portrete de ceară: dictatori, aventurieri, regi și alți lideri

E ciudat să observi, dar președinții aleși democratic nu par să stârnească imaginația la fel de mult ca „personajele negative” ale scenei politice. Ne place democrația, dar cei pe care ni-i alegem par figuri șterse, rotițe cuminți într-un mecanism complicat. Dimpotrivă, cei care vor toată puterea pentru ei par eroi din romanele de aventuri.

S-a mai notat, de asemenea, că democrațiile ajung mai greu la război unele cu altele, preferând schimburile comerciale și negocierile diplomatice. Liderii puternici pot să încordeze energiile unor popoare în direcții ambițioase, dar care se pot sfârși cu ultimatumuri și ciocniri militare. Ca să nu mai spunem că dictatorii, spre deosebire de regi, vin la putere din familii umile, răsturnând probabilitîțile.

Prințul Charles împreună cu a doua soție, Camilla Parker | Lady Diana și Maica Tereza

În vremurile mai pașnice, în lipsă de dictatori, entuziasmul public se mulțumește cu vedetele familiilor regale. Într-o Europă mai mult decât secularizată, regii și reginele nu au dispărut, dar sunt tot mai puțin o legătură cu divinul. Cazul extrem e cel englez, acolo unde în mod ironic monarhul e și cap al bisericii, dar unde tabloidele joacă un rol cheie în menținerea strălucirii și curiozității legate de capetele încoronate. Acolo e reușită o delicată echilibristică între mondenitate și aura de respectabilitate.

versiunile lor inofensive din ceară

Putem admira și fotografia câteva celebrități ale istoriei la Muzeul Figurilor de Ceară din Barcelona, unde e acoperit tot spectrul personalităților. Tot acolo, ne putem întâlni în alte încăperi cu exploratori faimoși dar și cu personaje din filmele de acțiune sau de groază.

Marc Antoniu alături de Cleopatra

Imaginea despre acești eroi buni și răi ai istoriei s-a schimbat de-a lungul veacurilor. Cum s-a schimbat și noțiunea de „dictator”, care nu avea conotații negative pe vremea Imperiului Roman. (Care oficial insista să își spună „republică”). Un lider ca Iulius Cezar, care se denumea dictator, nu insinua nimic abuziv. Termenul era pe atunci inocent ca acela de „comandant”. La fel era valabil și pentru „imperator”, un rege nefiind jenat să își extindă autoritatea peste un imperiu.

Șahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi cu a treia soție, regina Farah Diba Pahlavi

Titlurile erau deseori mai pompoase decât realitatea. Regele Iranului, Rheza Pahlavi, își spunea „șah in șah”, adică „regele regilor”, ecoul marilor împărați ai Persiei, care aveau statut divin. Până la urmă, chiar religia s-a întors împotriva lui, când Revoluția Islamică din 1979 a adus în locul lui un modest cleric, ayatollahul Khomeini. Cu conturile confiscate de foștii aliați americani, șahul a ajuns un hoinar de lux, gonit din țară în țară în căutare de adăpost.

Faraon din dinastia Ptolemeu | Împăratul incaș Atahualpa

Întâlnim și un faraon între statuile de ceară. Unul din conducătorii Egiptului Antic, Ptolemeu I, a înființat primul muzeu de care știm. Era o combinație de colecție de obiecte de artă, bibliotecă și loc unde muzica și poezia puteau fi auzite. De notat că dinastia ptolemeică, creată de el, a apărut într-un stadiu foarte târziu al antichității egiptene, din 305 î.e.n., în perioada elenistică.

Ptolemeu era un macedonean înrudit cu Alexandru cel Mare și a contribuit la răspândirea limbii și culturii grecești. Din această dinastie a făcut parte și faimoasa Cleopatra (circa trei secole mai târziu). Povestea ei de dragoste (și alianța) cu Marc Antoniu e una din marile povești romantice ale istoriei.

„Adevărații” faraoni, cei care au construit piramidele, trăiseră mult înainte, în Egiptul Vechi, 2.500 de ani înainte de Hristos. Atunci a avut loc apogeul unei istorii egiptene începută înainte de 3.000 î.e.n. Unii faraoni sunt cunoscuți în zilele noastre pentru că au avut norocul ca mormintele lor să nu fie descoperite și prădate de hoți. Așa că au putut fi văzuți prin măști mortuare din aur sau statui. Așa e cazul lui Tutankamon, Tutmose sau Amenhotep, din perioada de după 1.500 î.e.n. Arta i-a salvat pentru posteritate, chiar dacă au domnit peste un declin.

Ultimul împărat al incașilor, Atahualpa, a cunoscut o soartă tragică. Imperiul lui se întindea pe roditorul țărm apusean al Americii de Sud, în părți din Chile, Bolivia, Columbia, Argentina. După ce a fost capturat de conchistadorii spanioli, conduși de Francisco Pizarro, a acceptat toate pretențiilor lor. S-a botezat iar supușii lui au umplut o cameră cu aur și două cu argint adus din toate colțurile imperiului. Nimic din toate acestea nu i-a salvat imperiul sau viața, fiind ucis de răpitori.

Conchistatorii Hernan Cortes și Francisco Pizarro

Conchistadorii proveneau din peninsula Iberică și au făcut cuceriri pe patru continente: Africa, Asia, America de Sud și America de Nord. Erau o combinație de afaceriști vicleni, războinici nemiloși, aventurieri în căutare de glorie și administratori. Au produs masacre dar au contribuit la răspândirea civilizației europene și creștinismului. Moștenirea lor e mai ales vie în cele două americi, unde au impus spaniola și portugheza.

Hernan Cortes a învins Imperiul Aztec al lui Montezuma, care se întindea peste Mexic și sudul Statelor Unite. Iar Francisco Pizarro, Imperiul Inca al lui Atahualpa. Cortes și Pizarro erau rude îndepărtate, dar nu au colaborat. Ce uimește e numărul incredibil de mic de invadatori – câteva sute de oameni, chiar zeci în unele bătălii – folosit pentru a supune imperii vaste cu sute de mii de luptători disponibili. Au folosit înșelătoria, strategia și avantajul armelor de foc, armurii, cailor și câinilor.

Conchistadorii au distrus o civilizație fascinantă, dar au declanșat apariția uneia noi, care combină aborigenii cu ideile europene. Unii au contribuit la acest mix în modul cel mai propriu – Pizarro a avut copii cu 40 de femei. Cuceritorii iberici au dus colonialismul la un alt nivel, au adus bogății imense Europei și au asigurat o poziție dominantă regatelor pe care le-au slujit.

Henric VIII al Angliei

Henric al optulea al Angliei e cunoscut pentru ruptura față de papă, care nu îi anula o căsătorie. Astfel a apărut Biserica Anglicană în 1534. Regii și reginele Angliei de atunci încolo au ajuns să conducă, măcar ceremonial, aproape ca un patriarh, biserica respectivă, care în fapt s-a alătura mișcării protestante, apărută cu un deceniu mai devreme. Disputa era mai complicată decât legendara problemă a divorțului. Henric 8 a închis ulterior toate mănăstirile, le-a prădat avuțiile și a interzis cultul sfinților.

Henric VIII a fost departe de a fi un sfânt. A avut șase neveste. Pe două din ele le-a decapitat împreună cu alte persoane acuzate de adulter și uneltire, deși e posibil să le fi înscenat totul. Pe lângă mariajele numeroase, a avut și alte amante. Deși s-a înconjurat de cărturari valoroși, Henric a devenit tot mai paranoic și tiranic de la un an la altul. Și-a falimentat împărăția prin campanii militare și viața de lux. Fiica sa, Elisabeta I, rămasă de la una din soțiile eliminate, a avut o domnie mai de succes, lăsându-și numele peste o întreagă epocă.

Napoleon Bonaparte și Josefina

Napoleon Bonaparte e văzut de mulți drept cel mai glorios conducător și general. De aceea, chiar și viața lui privată e studiată în detaliu. Când avea 26 de ani, Napoleon s-a căsătorit cu Josefina, cu șase ani mai mare decât el. A părut să o iubească puternic și după ce s-au despărțit, deși amândoi au avut aventuri amoroase. A divorțat de ea pentru că nu îi putea oferi fiul cu care spera să fondeze o dinastie. Așa s-a căsătorit cu Maria Luiza, fiica arhiducelui de Austria, intrând astfel într-o familie regală a Europei. Mariajul lor a fost scurt și dramatic, date fiind înfrângerile pe câmpul de luptă, exilul și apoi moartea lui Bonaparte. Au avut un fiu, numit Napoleon II, dar a murit la doar 21 de ani. Împăratul Franței a mai avut copii și de la unele din numeroasele sale amante.

Haile Selassie | Indira Gandhi

Împăratul etiopian Haile Selassie a devenit faimos din motive total neprevăzute și independente de faptele lui. Niște predicatori din Jamaica au crezut că văd în el un mântuitor, care îndeplinea o pretinsă profeție biblică prin încoronarea unui împărat african. Numele lui dinainte de urcarea pe tron era Ras Tafari Makonnen (unde „Ras” înseamnă prinț). De unde numele sectei rastafariene.

Dinastia Etiopiei pretindea că se trage dintr-un fir, care ducea până la regele Solomon. Iar unii jamaicani credeau că Haile Selassie va fi eliberatorul negrilor. Era o combinație de New Age și politică rasială. Întâmplător, se fuma și multă marijuana la procesiunile Rasta.

În viața reală, falsul mântuitor al Etiopiei, de 1 m 57, a avut o domnie lungă și nu prea spectaculoasă. Ceva războaie și puține bucurii pentru supuși, care nu s-au convertit la rastafarianism. Selassie a murit la 87 de ani, după ce a fost răsturnat printr-o lovitură militară și închis scurtă vreme. Poate ar fi fost complet uitat de lumea largă, dacă religia apărută în preajma lui nu ar fi fost asociată cu vedeta reggae Bob Marley.

Muritorii aleși democratic pot înființa și ei dinastii. Cum a fost cazul familiilor unor politicieni iluștri, care au dat președinți din mai multe generații. Cazul Indira Gandhi e puțin înșelător, pentru că nu e fiica mai faimosului Mahatma Gandhi. Are numele de la soț, care nici acela nu era înrudit cu luptătorul pentru independența Indiei. Totuși, prima femeie premier din istoria țării a fost fiica unei celebrități. Anume, a prim-ministrului Jawaharlal Nehru.

Adolf Hitler

Din păcate, războaiele fac politicienii neuitați, mai mult decât orice alt eveniment. Ce s-ar mai putea spune inedit despre liderii celui de-al doilea război mondial, după nesfârșite ore de documentare TV și film? Hollywoodul a făcut din Adolf Hitler eroul negativ al întregii istorii. După numărul victimelor, a fost depășit de cel puțin doi dictatori comuniști, Mao și Stalin, ambii cu majoritatea victimelor făcute pe timp de pace, din rândurile propriilor popoare.

Mareșalul german Erwin Rommel | Premierul britanic Winston Churchill

Cel mai faimos mareșal al lui Hitler, Erwin Rommel, zis Vulpea Deșertului, a fost reabilitat postum pentru că a participat la un complot să își asasineze comandantul. Rommel a fost convins să se sinucidă după dejucarea atentatului, încât să se evite un scandal public. Numele lui e asociat cu dictonul „război fără ură” și e acum onorat chiar și de trupele NATO.

Mao Zedong a luat puterea în China după al doilea război mondial și câștigarea războiului civil cu naționaliștii, susținuți de America. Cele mai multe din victimele sale datează de la Revoluția Culturală, când au fost epurați cei bănuiți că au „idei vechi”. De asemenea, zeci de milioane au pierit ca urmare a politicilor sale agrare catastrofale. Totuși, chipul lui Mao se află și azi pe bancnotele din China, care e pe cale să se impună pe glob cu metode capitaliste.

Mao Tzedun

Într-un mod similar, Iosif Visarionovici Stalin a epurat milioane de creștini din Rusia ca „dușmani ai poporului”. Chiar și foști comuniști au fost trimiși să moară în Gulag, în Siberia, sau au fost împușcați după sumare procese – spectacol. Multe milioane au pierit și în foametea apărută prin confiscările de recolte și măsurile agricole nebunești. Totuși, Stalin a fost acceptat ca un aliat prietenos al „lumii libere” în al doilea război mondial pentru a lupta cu Germania și aliații săi. După care a fost răsplătit cu o bună parte din Europa de Churchill și Roosevelt prin acorduri secrete.

Cum istoria e scrisă de învingători, Winston Churchill și-a asigurat postura de erou pozitiv în manuale. A fost într-adevăr un conducător strălucit, care putea însufleți masele cu discursurile sale. Puțini sunt conștienți de crimele lui de război, după ce a ordonat bombardarea civililor din orașe cu mare patrimoniu ca Dresda, practic rasă de pe fața pământului.

Fidel Castro și Ernesto Che Guevara

În general, liderii comuniști sunt cruțați de istorici și se bucură de o presă mai prietenoasă în timpul vieții, decât cei de extremă dreaptă. Rar auzi de vreun film despre Mao sau Stalin. Alți lideri comuniști ajung chiar celebrități, cu chipul imprimat pe tricouri. Așa a fost cazul pentru dictatorul cubanez Fidel Castro și tovarășul său, Che Guevara. Desigur, crimele lor nu se apropie de cele din Uniunea Sovietică, China, Cambodgia, chiar România. Dar sunt totuși comparabile cu ale unor lideri fasciști.

Fidel Castro a condus Cuba cu mână de fier 46 de ani. Deși un gigant de 1 metru 91, Fidel a părut contemporanilor un David în luptă cu uriașul Goliat prin opoziția constantă cu vecinul american. Castro a supraviețuit unor numeroase tentative de asasinat și a purtat toată viața uniforma militară și barba lăsată în timpul luptelor de gherilă.

Născut în Argentina, Ernesto Che Guevara a devenit un simbol al spiritului rebel în Occident. Înflăcărat de ideile lui Marx, Lenin și Troțki, a încercat revoluții la scară continentală în America de Sud și Africa. Ideile și stilul de viață în apropie de idealul Antifa.

”Che” e doar o poreclă, de la un tic verbal, un fel de „păi” sau „îîî” sau „mm”. A dat primele bătălii de gherilă în Guatemala cu ajutor din blocul sovietic. Dar adversarii de dreapta au avut câștig de cauză cu susținere americană. Apoi s-a alăturat mișcării paramilitare conduse de Castro în Cuba, trăind în păduri. Împletea poezia cu cruzimea – cei acuzați că vor să părăsească rezistența erau împușcați.

După ce comuniștii au cucerit Cuba cu arma în mână, Che Guevara a fost pentru câteva luni comandantul unei închisori, unde a făcut execuții după procese sumare. Pus la cârma economiei cubaneze, Che Guevara a cumulat mai multe funcții: președinte al Băncii Naționale, ministru de Finanțe și ministru al Industriilor. Se va dovedi aerian și incompetent în administrarea afacerilor, ceea ce l-a convins pe Castro că e cazul să se descotorosească de el.

Che Guevara a părăsit posturile comode din Cuba pentru încercarea de a elibera Congo, dar a fost dezamăgit de implicarea luptătorilor africani. Așa că s-a întors în America de Sud, încercând o lovitură comunistă în Bolivia, unde a fost împușcat.

Liderul palestinian Yaser Arafat

Yasser Arafat îi seamănă întrucâtva lui Che Guevara, dar nu a ajuns vedetă onorabilă mai departe de lumea arabă. Visul său a fost eliberarea Palestinei de sub ocupația Israelului. A folosit o combinație de violență și diplomație pentru acest țel destrămat.

Arafat a fost condamnat la moarte și grațiat rapid în Siria pentru o crimă, care a avut loc când era închis. A refuzat o funcție înaltă în guvernul Iordaniei. În fața unui inamic mult mai puternic și mai bine echipat, organizația sa pentru eliberarea Palestinei a folosit tactici teroriste, deturnări de avioane și atentate sinucigașe.

Dar prin brațul politic Fatah, a acceptat negocieri pentru pace. După ce a semnat acordul de la Camp David, Yasser Arafat a primit premiul Nobel pentru Pace împreună cu omologul său israelian Yitzhak Rabin. Ca politician, reputația lui Yaser Arafat a fost pătată de scandaluri de corupție. Erau implicate sume mari de bani, dar nu e clar dacă intenționa să le fure sau doar să le folosească pentru finanțarea ocultă de atentate sau mișcări politice. Totuși, imaginea sa ca luptător a devenit emblematică, mereu purtând keffiyeh, eșarfa cu model alb și negru, simbol al rezistenței împotriva ocupației.

Bill Clinton a patronat acordul de pace de la Camp David între Israel și Palestina, care le-a asigura premiul Nobel semnatarilor. Dar președintele american se face răspunzător de bombardarea Serbiei și alte câteva operațiuni militare peste graniță.

Bill Clinton | Mustafa Kemal Ataturk

Clinton a fost președinte începând din 1993, peste unul din cele mai prospere decenii din istoria Americii. Atunci țara s-a bucurat de statutul fără rival de superputere mondială, după prăbușirea Uniunii Sovietice. Politicile sale liberale și dereglementările au susținut globalizarea și au plantat semințele pentru criza financiară din 2007. Escapadele sale amoroase au stânjenit administrația prezidențială dau au făcut deliciul tabloidelor.

Mustafa Kemal Ataturk e fondatorul Turciei moderne în 1923, când statul național a înlocuit Imperiul Otoman. El a adus Turcia mai aproape de stilul european de societate cu schimbări profunde, care nu s-au mărginit doar la instituții, ci și la schimbarea de alfabet, cod vestimentar și a relației dintre stat și religia musulmană.

Mai multe despre: Destinatii • Adolf Hitler • Bill Clinton • Che Guevara • faraon • Francisco Pizarro • Hernan Cortes • Mao Zedong • Mustafa Kemal Ataturk • Reza Pahlavi • Yasser Arafat