Scena nașterii Domnului de pe fațada bisericii Sagrada Familia

În contrast cu fațada Patimilor, aflată pe partea opusă, fațada Nativității are un aspect foarte tradițional, fiind de fapt singurul element cu aer conservator din întreaga construcție. Aici se află una din cele trei porți monumentale, ce vor permite accesul credincioșilor în interiorul bisericii Sagrada Familia.

Sursa de inspirație pentru această fațadă sculpturală e tradiția larg răspândită în lumea catolică, în special în cea hispanică, de a prezenta scena Crăciunului prin figurine de mici dimensiuni sau în mărime naturală ale Mariei, lui Iosif, păstorilor și magilor, adunați pentru a cinsti nașterea pruncului Iisus.

Dorința lui Gaudi a fost ca această fațadă să fie pictată viu, ca figurinele tradiționale, dar până acum a rămas nepictată. Cenușiul plat al cimentului răpește mult din puterea de expresie a grupului statuar, făcându-l să pară tern și anost.

Personajele pot fi recunoscute cu ușurință, în cadrul unei compoziții impunătoare, împărțită în trei scene principale, care urcă până la cele patru turle. Acestea sunt doar primele din cele 18 turle, care îi vor simboliza pe Iisus, pe Maria, evangheliștii și apostolii. În centru, compoziția evoluează de la scena Nașterii la aceea a Bunei Vestiri, când Fecioara Maria e înștiințată de Arhanghelul Gabriel că Îl va naște pe Mesia. Scena e prezentată ca o mirungere, continuând apoi cu Încoronarea Mariei, o temă exclusiv catolică, în care Maria se prezintă ca Regină a Cerurilor. Punctul culminant e o simbolizare a Duhului Sfânt printr-un stol de porumbei, ce animă un copac verde, poate chiar pomul vieții din Grădina Raiului.

Cuvântul Sanctus (sfânt) e scris de numeroase ori pe cele patru turle existente, repetând cuvintele unui cor îngeresc.
Sfânta Familie, cu Maria călare pe un măgăruș, alături de blândul Iosif, se regăsește în scene cronologice pe orizontală, de la drumul spre Betleem, apoi în timpul fugii în Egipt, pentru a scăpa de persecuțiile regelui Irod.

Scena centrală e una clasică, în care personajele veghează asupra pruncului Iisus, în grajdul sau peștera încălzită de bovine. Cei trei magi și cei trei păstori vin să se închine în fața viitorului Rege. Magii de la Răsărit sunt personaje misterioase, prezentate în Evanghelii ca urmăritori ai stelei ce anunța nașterea unui personaj special.

Cei trei magi de la Răsărit oferă pruncului daruri simbolice: aur, smirnă și tămâie. Numărul magilor nu e precizat în Biblie, dar a fost dedus de la aceste daruri. Tradiția le-a dat chiar și nume celor trei: Gaspar, Baltazar și Melchior. S-au făcut multe speculații legate de cei trei magi. Unii interpretează episodul ca încă o recunoaștere a astrologiei și îi consideră fie regi, care angajaseră astrologi, cititori în stele ei înșiși. Dată fiind direcția din care veneau, se bănuiește de asemenea că ei puteau fi regi sau preoți persani, adepți ai zoroastrismului. În lumea spaniolă, magii sunt personaje populare, care apar în spectacolele de Crăciun, aducând daruri copiilor, și doar recent, în urma globalizării, au fost înlocuiți de Moș Crăciun.

Cei trei păstori, care văd și ei lumina stelei misterioase, au creat mai puțină curiozitate, dar au ridicat și ei întrebarea asupra momentului nașterii Domnului. Evident, în Biblie nu e precizată nicio dată sau indicație temporală, iar prezența unor ciobani cu turme pe câmp sugerează un anotimp mai apropiat de primăvară sau vară.

Scena uciderii pruncilor de către soldați, la ordinul lui Irod, care căuta rivalul la tron cinstit de magi, e sugerată de soldații cu săbiile scoase.

O altă scenă prezentă pe fațada Sagradei Familia e cea a intrării lui Iisus în Templu, undeva în jurul vârstei de 12 ani, care marca intrarea în maturitate la iudei. De jur împrejurul întregii compoziții sunt plante luxurioase, ecouri ale bogatei arte gotice, cu îngeri, frunze de palmier, flori și animale, care ies din zidurile de ciment.