Stadionul Olimpic din Barcelona, de pe Montjuic

de Victor Grigore, Webphoto.ro

Cu acest stadion, Spania a candidat de două ori la organizarea olimpiadei de vară, fiind aleasă câștigătoare o dată. În anii 1920, un stadion de dimensiuni olimpice exista deja pe Montjuic (”muntele evreilor”), zona rezidențială a Barcelonei, dominată cândva de comercianții evrei. Dar Berlinul a câștigat cursa, găzduind ediția de tristă amintire din 1936, când Hitler a încercat să folosească Olimpiada pentru a prezenta avântul german și superioritatea rasei ariene.

stadionul olimpic

Au mai trecut încă 60 de ani pentru ca Barcelona să primească o a doua șansă de a găzdui spectaculoasele jocuri în 1992. Între timp, stadionul a găzduit numeroase finale de fotbal și alte competiții, până când a ajuns în paragină. Noua arenă a fost ridicată în anii 80 și nu mai păstrează decât fațada dinspre bulevard. Restul a fost reconstruit din temelii, pentru a primi 50.000 de spectatori pe scaune individuale, chiar 60.000, în forma pe care a avut-o în timpul Olimpiadei. Pe această arenă au avut loc atât festivitatea de deschidere, cât și cea de închidere.

stadion barcelona

Totuși, Stadionul Olimpic e eclipsat în oraș de Camp Nou, casa celor de la FC Barcelona și cel mai mare stadion din Europa. Rivala locală, Espanyol Barcelona, a folosit stadionul olimpic mai bine de două decenii, până când și-a construit un stadion propriu mai modern, cu tribune acoperite. Pentru că are pistă de atletism, stadionul poate susține și probele de atletism de la Olimpiadă, iar gazonul a fost de mai multe ori folosit pentru meciuri-eveniment de fotbal american.

luis companys

Stadionul a primit numele Lluis Companys, care nu a fost sportiv, ci un politician local de stânga, care a condus guvernul Cataluniei înainte de războiul civil. Companys a fost un avocat foarte implicat în mișcarea socialistă, inclusiv în grevele violente, care i-au adus arestarea și câteva condamnări pe termen lung. Ca lider al mișcării separatiste a provinciei catalane, Companys a guvernat într-o alianță care includea comuniști și anarhiști, dar urma strict ordinele de la Moscova, eliminând din guvern simpatizanții lui Troțky și criticii lui Stalin.

estadi olimpic nocturna

Când dreapta (care includea fasciști, naționaliști și conservatori) a triumfat în războiul civil, Lluis Companys a fost judecat pentru participarea la ruperea Cataluniei de Spania și pentru legătura cu comuniștii. Regimul dictatorial al lui Franco l-a condamnat și executat pe Compays. Cu noul patriotism local renăscut după intrarea în UE, numele lui Companys a fost onorat cu mai multe monumente, ca victimă a dictaturii fasciste.

stadion montjuic

Stadionul Olimpic nu e singurul dintre obiectivele care au marcat renașterea arhitecturii Barcelonei cu ocazia evenimentului sportiv din 1992. Acestea incul Inelul Olimpic, un monument abstract alb, vizibil din multe părți ale orașului, Satul Olimpic, o sală de sport polivalentă (Palau Sant Jordi), un port și o reamenajare a zonei de plajă, care astfel redescoperită a devenit noua zonă rezidențială preferată, detronând Montjuic.
Stadionul Olimpic a fost folosit de asemenea pentru concerte, cu nume grele din show-business având reprezentații memorabile, inclusiv: Pink Floyd, Rolling Stones, Metallica, Bon Jovi, Madonna, Bruce Springsteen, Sting.

stadion espnyol

Mai multe despre: Destinatii
Meniu
Facebook/WebPhoto.ro
Alte pagini
  • Jooble
    locuri de munca pentru fotografi
  • Evadare
    blog scapat de sub control
  • Craciun fericit .ro
    Cel mai bun organizator de petreceri de Craciun soseste cu reni adevarati
  • Astro foto
    Site specializat in fotografia astronomica si vanatoarea de eclipse
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

ro