Surprinzătoarea grădină zoologică din interiorul muzeului de la Vatican

Una din cele mai mari colecții de artă din lume, Muzeul Vatican, are o întreagă secțiune dedicată animalelor sculptate: Sala animalelor. Sunt expuse aici creații din antichitate până în renaștere, unele dovedind calități artistice impresionante, în special în reproducerea mișcării corpului, a mușcilor și tensiunii. Detalii migăloase, ca firele de păr din coama leului sau țepii porcului mistreț, sunt elocvente pentru nivelul atins de arta antică.

Cele mai dinamice și mai dramatice scene sunt cele de vânătoare cu lei și câini. Încă și mai surprinzătoare pentru colecția papală e prezența scenelor mitologice, cu animale sacrificiale și simboluri ale religiilor păgâne.

Sacrificiile animale au fost practicate în numeroase societăți preistorice, deseori ca substitut al sacrificiilor umane, pentru a îmblânzi forțele naturii, pentru a asigura fertilitatea și a câștiga susținerea diverselor zeități. Deseori, sacrificiul animal implica o concepție mistică asupra sângelui ca simbol și forță vitală. Concepția supraviețuiește până în zilele noastre, în forme neașteptate ca interdicțiile alimentare ale hranei koșer la evrei și halal, la musulmani, unde carnea se obține din sacrificarea animalului și scurgerea sângelui, deseori cât animalul e încă viu.

Întrucât era cel mai puternic animal domestic, taurul era un animal sacrificial favorit, fiind venerat în Orientul Mijlociu și în lumea elenistică. Pentru egipteni el era faimosul Bou Apis. La Roma, taurobolium era ceremonia publică în cadrul căreia taurul era ucis și sângele său colectat, o posibilă precursoare a coridei.

Independent de acesta, sau ca parte ezoterică a uciderii rituale a taurului, cultul lui Mitra se desfășura în subteranele Romei antice. Imaginea centrală a acestui cult îl prezintă pe Mitra înjunghiind un taur, o scenă prezentată cu religiozitate de fiecare dată, cu aceleași elemente în același loc, fie că era vorba de sculptură sau desen. Deși această religie a ajuns la Roma din Orient, nu toți istoricii sunt de acord că Mitra din acest cult roman e unul și același cu Mithra din religia persană, unul dintre zeii zoroastrismului.

În statuile găsite în locurile subterane de oficiere a cultului roman, Mitra e prezentat purtând o căciulă frigiană, cu vârful întors spre frunte, care a devenit simbol al libertății și al rebeliunii. Căciuli similare erau purtate de nobilii daci, tarabostes, de vrăjitori, dar și de revoluționari francezi.

În reprezentarea lui Mitra, eroul înjunghie taurul în timp ce privește către soare, întorcând capul de la lună. Poziția în care încalecă taurul e mereu la fel, ținând animalul de nări, cu mâna stângă și un picior întins și un picior îndoit. Prezența altor animale, care atacă taurul, în toate reprezentările, respectiv un câine (constelațiile canis major și canis minor îl urmează pe tânărul vânător Orion, în mitologie) și un scorpion, împreună cu simbolurile pentru soare și lună, i-au făcut pe mulți să bănuiască un înțeles alegoric al scenei, care poate avea un sens astrologic pentru inițiați.

Deși în alt tablou ritual, Mitra e prezentat consumând probabil carnea taurului la un banchet alături de o personificare a soarelui, nu e clar dacă adepții mitraismului mâncau carnea crudă ori preparată, sau dacă totul nu era decât un act simbolic.

Uciderea taurului era, de asemenea, parte dintr-un rit în onoarea zeului grec Dionis, respectiv a echivalentului său roman, Bahus. În timpul festivităților acestui zeu al vinului, femei și bărbați intrau într-o stare de extaz șamanic, într-o frenezie colectivă, care implica acte sexuale, dansuri pe ritmurile unor tobe asurzitoare, într-o perioadă de suspendare a normelor sociale. În culmea acestor ritualuri nocturne, adeptele lui Dionis se spune că erau capabile să omoare un taur cu mâinile goale, sfâșiind părți din el și consumându-i carnea crudă.

Un alt personaj din mitologia greacă era centaurul. Această creatură era pe jumătate om, pe jumătate cal, cu un bust uman dezgolit și patru picioare îmblănite de cal. Centaurii erau considerați primitivi, creaturi instinctuale, dominate de violență și instincte sexuale. În Infernul lui Dante, asemenea creaturi, înarmate cu arce și săgeți, păzeau unul dintre cercuri, împiedicând condamnații să fugă.

Cel mai faimos dintre centauri e Chiron, care are același aspect, dar un caracter opus. Chiron e înțelept și cel mai bun vindecător, profesorul mai multor eroi mitologici, inclusiv Dionis și Ahile. O planetă din astrologie a fost numită după el și a fost numit patron al semnului zodiacal al săgetătorului.

Mai multe despre: Destinatii • animale • antichitate • Chiron • Dionis • Mitra • Mitraism • Muzeul Vatican • Roma • sculptura • statui • taurul