Tsarevets, Veliko Târnovo, triumful turismului asupra religiei

Chiar și atunci când face un tur al mănăstirilor, călătorul de azi e mult mai puțin pelerin, decât turist. Cu aparatul de fotografiat sau camera de filmat la gât, bifează punct cu punct atracțiile din ghidurile turistice, ca într-un drive-through cu peisaje și vestigii. Deși transformările suferite de fosta biserică a cetății Tsarevets vin din altă epocă decât aceea a consumerismului, rezultatul pare același: o desacralizare cu mare succes de casă. Un loc unde arta modernă a înlocuit ritul. Zidurile care au apărat cetatea de păgâni sunt în picioare, dar porțile ei s-au deschis larg spre mulțumirea noilor barbari cu blitzuri. Doar Duhul a plecat sfios în locuri mai liniștite.

Veliko Târnovo e punctul turistic cel mai apropiat de România, un oraș situat la 200 de km de Giurgiu, pe care nu trebuie să-l ratați. Deși memoria colectivă nu-l mai reține ca atare, e un punct simbolic pentru cele două țări, fiind capitala imperiului vlaho-bulgar, care unea în Evul Mediu teritorii de pe ambele maluri ale Dunării. Astăzi, Veliko Târnovo seamănă izbitor cu orașele noastre din Ardeal cu patină medievală, dar e pentru bucureșteni mai aproape decât Brașov, Sibiu sau Sighișoara.

Dacă ajungeți aici, rezervați-i câteva ceasuri pentru a bate cu pasul străduțele lui pietruite și înguste, în care veți întâlni și blocuri de înălțime medie, dar mai ales case vechi cu 1-2 etaje. Veți fi uimiți de diversitatea turiștilor care vin aici din Japonia, Coreea și întreaga Europă.

Pentru ei s-a păstrat și o stradă cu valoare de monument, cu piatră cubică și închisă traficului auto, pe care se găsesc numai și numai magazine și ateliere de artizanat. Ușă lângă ușă găsești meșteri populari, cioplitori, olari, tăbăcari, poți cumpăra costume populare balcanice complete, sau te poți opri la unul din restaurantele cu specific local. Locul e o plăcere și te face să regreți că revitalizarea centrului vechi al Bucureștiului trenează de atâta timp.

Părăsind orașul actual, treci peste râul Iantra (Jantra) și ajungi la complexul muzeal Tsarevets. Pe un deal de câteva sute de metri, cu trepte de piatră și poteci până în vârf se găsesc ruinele cetății de apărare a citadelei, cu ziduri de 12 metri înălțime, care pe alocuri încă mai sunt în picioare.

Din cetate, n-a mai rămas mare lucru, dar urcatul, deși anevoios, îți oferă panorame superbe în toate direcțiile, fiind și locul de unde poți vedea întregul oraș Veliko Târnovo de azi.

S-a păstrat în schimb biserica cetății, în mare parte reconstruită în perioada modernă. Seara, vizitarea complexului nu e permisă (pentru asta, tot ce au de făcut administratorii lui este să închidă vechea poartă a cetății), dar locul cu vedere panoramică se transformă el însuși într-o priveliște feerică, luminată de mai multe reflectoare puternice plasate pe treptele dealului.

Punctul final al ascensiunii este catedrala, care îți oferă un real șoc vizual. Nu seamănă cu nimic din ce te-ai aștepta de la o biserică ortodoxă cu o tradiție de câteva sute de ani; de fapt e cea mai stranie incintă de cult pe care am văzut-o până acum.

Pictura interioară a fost refăcută complet în anii 80 de un pictor bulgar, Teofan Sokerov. De un modernism șocant pentru un lăcaș de cult, pictura povestește într-un mod propriu scene din istoria națională. Figuri grotești, la limita demonicului, cu proporții gigantești te privesc de pe pereții fostei biserici, sugerând mai curând scene din Infernul lui Dante decât din istoria sacră a Bibliei.

Cei care trec pragul lăcașului continuă să se închine, după obiceiul ortodox, dar în afara crucii de pe turlă, nu prea există elemente care să mai identifice construcția cu o biserică propriu-zisă. În interiorul ei nu se mai oficiază slujbe, lucru care ar fi oarecum imposibil, întrucât de la reconstrucție a fost eliminată catapeteasma, deci nu mai există un altar. Lipsesc de asemenea icoanele, amvonul și restul obiectelor de cult, înlocuite cu niște avangardiști cilindri din sticlă care stilizează niște lumânări imense.

La Tsarevets, comunismul (perioada în care această regândire a unui spațiu eclezial a fost făcută) și cultura de consum și-au dat mâna pentru a sugruma o tradiție spirituală veche de secole. Din punct de vedere comercial, întreprinderea e un succes, o dovedesc autocarele de turiști de pe tot mapamondul, care parchează la porțile cetății. Dar faptul că unii din ei vin acum la o fostă biserică, din aceeși sete de kitsch și grotesc care îi cheamă pe unii sa îl caute pe Dracula la Castelul Bran, vorbește despre o ascensiune a unei forme moderne de păgânism.

Un artificiu al pictorului Sokerov – căruia nu-i poți nega totuși îndrăzneala și unele reușite estetice care vin din efectul cromatic – este păstrarea în mai multe locuri a unor crâmpeie din vechea pictură bizantină a bisericii. Așa se face că în acest tumult de figuri diforme, aureolele sfinților pâlpâie din loc în loc, ca niște candele de credință.

Efectul amintește soarta monumentalei biserici Sfânta Sofia din Istanbul, a cărei pictură a fost acoperită întâi de musulmanii iconoclaști care o transformaseră în moschee, pentru a sfârși ca muzeu sub regimul lui Ataturk. În cazul bisericii din Istanbul, stratul de var aplicat de otomani nu putuse acoperi semnul crucii din aur, iar transformarea în muzeu scosese din nou la iveală superbele mozaicuri din epoca bizantină. E greu de anticipat dacă la Tsarevets, sentimentul religios va mai răzbate din nou din pereții străvechii catedrale și după noua modalitate de cotropire, din partea hoardelor de turiști.

Mai multe despre: Destinatii • Bulgaria • fresca • pictura • Tarevet • Teofan Sokerov • Tzarevetz • Veliko Tarnovo