Theodor Rapan si-a lansat volumul de versuri “Dincolo de tacere, jurnal de poet“, aparut la Editura Semne, beneficiind de sprijinul artistic al actorului si prietenului Eusebiu Stefanescu, care si-a lansat la Bookfest propria carte. Actorul Teatrului National din Bucuresti, cunoscut din zecile de filme in care a aparut si ca profesor de arta actorului la Universitatea Hyperion, nu este la prima sa aparitie editoriala. Inainte de cartea din culisele scenei, “Arhivarul clipei“, Eusebiu Stefanescu a mai publicat: “Magister vitae sau Magia oralitatii” si “Retorica limbajului scenic – Magul captiv”.
Poetul teleormanean Theodor Rapan este unul din discipolii literari ai lui Nichita Stanescu si ai lui Gheorghe Tomozei. A debutat cu volumul “Hohotul apelor” in 1975, urmat de “Privind in ochii patriei”, “Hotarul de foc”, “Asa cum sunt”, “La umbra cuvantului”, Muzeul de pastravi” si altele. Theodor Rapan a publicat si in revista “Pentru Patrie” ca ziarist in cadrul Ministerului de Interne si a lucrat ca diplomat. Ziarul Gardianul sustine ca aceste ocupatii erau de fapt acoperiri ale calitatii de ofiter de Securitate, continuata apoi in Serviciul de Informatii Externe.