Câteva mii de tineri s-au adunat de pe Facebook pentru un marș în favoarea Unirii

Primul marș pentru unirea Moldovei cu România desfășurat la București a avut parte în prealabil aproape de un boicot al presei, astfel încât e o realizare că aproximativ 3.000 de persoane s-au adunat la miting. Participanții erau preponderent tineri, adunați după o intensă campanie de promovare pe Facebook și câteva site-uri, câțiva suporteri ai unor cluburi de fotbal sau reprezentanți ai unor ONG-uri. Aproape toți bucureștenii întâlniți pe traseul marșului, din Piața Victoriei până la Opera Română, întrebau mai întâi curioși pentru ce s-au adunat participanții cu steaguri, încă o dovadă că informarea lipsise complet din presa clasică.

La mitingul organizat de ONG-ul Acțiunea 2000 nu au fost invitate și formațiuni politice, dar unul din scopurile acestei inițiative civice e tocmai de a sensibiliza clasa politică în privința acestei teme de importanță națională. Niciun politician nu a participat, nici măcar în nume personal, la acest marș, pentru o temă considerată impopulară din punct de vedere electoral de mult prea pragmaticii politicieni ai prezentului. Altfel, lozincile naționaliste nu lipsesc din bagajul vânătorilor de voturi și funcții, dar o chestiune, care ține de cea mai curată formă de patriotism, e ignorată din calcul rece de toți deținătorii de fotolii parlamentare. E de aceea cu atât mai de admirat idealismul sincer al acestor tineri, care reclamă o reparație istorică firească. Mulți trecători i-au primit cu simpatie, chiar cu aplauze pe manifestanți, alții s-au mirat de readucerea în actualitate a unei teme atât de „nepractice”, precum revenirea Basarabiei în granițele României, într-o vreme în care singurele mitinguri se fac pentru a cere creșteri de salarii sau alte beneficii concrete.

Înaintea acestei acțiuni, același grup de organizatori a adunat militanți pro-unire și pe străzile din Chișinău, dar acolo mitingul a degenerat în unele ciocniri violente, la ciocnirea cu o grupare rusofonă. Incidentele au lipsit de la mitingul din București, unde atmosfera a fost veselă, întreținută de horele ansamblului folcloric Ștefan cel Mare, de cântece și scandări, unele pe ritmuri specifice galeriilor de fotbal. Participanții au îmbrăcat veste roșii, galbene și albastre, pentru a desena un steag tricolor.

Traseul marșului a plecat din Piața Victoriei, de lângă Guvernul României, trecând pe Calea Victoriei pe lângă câteva din cele mai reprezentative clădiri din oraș: Ateneul Român, Galeriile Naționale de Artă (Fostul Palat Regal), Biblioteca Centrală Universitară (fostele Fundații Regale) în fața căreia a fost reașezată statuia ecvestră a lui Carol I, Muzeul George Enescu. La Cercul Militar Național coloana s-a oprit pentru a intona Deșteaptă-te, române! și a făcut dreapta, urcând pe bulevardul Regina Maria, pe lângă Colegiul Național Gheorghe Lazăr, prin fața statuii marelui lider politic moldovean Mihail Kogălniceanu, prin fața Facultății de Drept, pentru a poposi în parcul din fața Operei Române.

În 1939, cu o săptămână înainte de începerea oficială a celui de-al doilea război mondial, miniștrii de externe ai lui Hitler și Stalin (Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov) au semnat un tratat secret, care statua perfecta cooperare între comuniști și naziști. De asemenea, pactul împărțea Europa în sfere de influență. Unele țări, ca Polonia, erau sfâșiate în două între cele două imperii, iar România, reunită cu doar două decenii înainte pentru prima dată în istorie, se împărțea în secret în trei părți, cu un teritoriu restrăns relativ independent, Transilvania reanexată Ungariei și Basarabia reanexată URSS (continuatoare de facto a Imperiului Țarist).

La momentul actual, Moldova e ultimul teritoriu al Europei încă afectat de acel tratat abuziv între Hitler și Stalin. Moldova, ca regiune istorică, e fragmentată actualmente între o Moldovă de Est (republică independentă) și o Moldovă de Vest (parte a României). În plus, Bucovina, o regiune distinctă a spațiului moldav, e și ea separată între sudul, rămas în componența României, și nordul, revenit astăzi Ucrainei, ca urmare a dezintegrării URSS în 1991. Deși astăzi România nu mai reclamă acel teritoriu de nord al Bucovinei, care includea și orașul Cernăuți, la care a renunțat prin tratatul semnat în anii 90, sentimental, și acela e văzut ca un spațiu al românismului, și nu a fost uitat de participanții la miting.

Expansiunea și decăderea imperiilor vecine a marcat istoria moldoveană. În antichitate, fără să se poată vorbi de o organizare statală, teritoriul locuit astăzi de moldoveni, pe ambele maluri ale Prutului, era populat de daci, dar și de sumedenie de triburi migratoare, al căror impact e greu de estimat: carpi, costoboci, apoi gepizi, avari, cumani, slavi și numeroase alte popoare. Merită notat că Moldova nu a făcut parte din Dacia Romană, parte a Imperiului Roman timp de aproape trei secole, care a acoperit birocratic doar aproximativ o treime din teritoriul României moderne. Însă latinizarea și acestui areal de graniță e o certitudine incontestabilă, nu doar la nivel lingvistic și cultural.

Afirmarea Moldovei ca entitate se face în Evul Mediu, în special prin domnitori, care au opus o rezistență remarcabilă expansiunii Imperiului Otoman sau invaziilor tătare, având și un mare impact cultural, cum au fost Ștefan cel Mare, Petru Rareș sau Dimitrie Cantemir. Deși teritoriul Moldovei (cu numeroase variații ale granițelor și raporturi de vasalitate față de turci, ruși sau maghiari) duce o existență proprie, de relativă independență, până recent în perioada modernă (secolul XIX), încă din evul mediu, de pe vremea primelor izvoare scrise locale, intelectualii vremii țin să amintească explicit apartenența moldovenilor la spațiul cultural românesc. Desigur, ideea națională e una foarte modernă, ce nu poate fi aplicată decât forțat unor realități medievale.

Primul teritoriu rupt de Moldova, așa cum existase ea sub domnitorii medievali, a fost Bucovina, partea de nord a Moldovei, anexată imperiului austro-ungar, alături de Transilvania, și dezvoltând treptat o cultură ușor diferită sub această influență. La începutul secolului al XIX-lea, are loc o importantă expansiune a imperiului Țarist, care practic reinventează o regiune, Basarabia, în interiorul Moldovei, care se întindea de cel puțin patru secole de la Carpați la Nistru, prin smulgerea jumătății de la est de Prut, consacrată de acum înainte ca Basarabia. Partea vestică a Moldovei rămâne autonomă și după ocupația Basarabiei de către ruși în 1812, și se va reuni prima dată cu Valahia în 1856, la unirea înfăptuită de Cuza.

Basarabia, adică teritoriul dintre Prut și Nistru rămâne deci parte a Imperiului Rus circa două sute de ani și se întoarce la România abia după primul război mondial, prin unirea din 1918. Această reîntregire firească a spațiului cultural românesc avea să fie de scurtă durată, doar pe durata păcii dintre cele două războaie mondiale. Teritoriul basarabean e cedat fără luptă în timpul celui de-al doilea război mondial, apoi recucerit militar, pentru scurtă vreme, în timpul aceluiași conflict, de armata română sub conducerea mareșalului Ion Antonescu.

Ocupația sovietică asupra României și a unei mari părți din Europa, până la Berlin, a însemnat nu doar impunerea sistemului comunist, o catastrofă umană, culturală și economică, dar și pierderea încă o dată a Basarabiei, intrată în componența URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste). Stalin recuperează sub alte forme naționalismul rus al țarilor, cu armele mai moderne ale unui stat totalitar comunist. Astfel, republica Moldova, ca parte a URSS, e supusă unui nou val de rusificare, elitele sunt deportate. Se practică, de asemenea o politică de purificare etnică, prin mutarea forțată a unor populații în și din afara republicii sovietice Moldova, dar și printr-o vicleană politică de redesenare a granițelor. Ca și în alte țări sovietizate de Stalin, granițele istorice sunt redesenate, în special pentru a sparge solidaritățile etnice și a șterge tradițiile culturale. Astfel, Basarabiei îi e alipit un teritoriu de la est de Nistru, botezat Transnistria, zonă cu o componentă rusofonă puternică, a cărei militarizare sovietică a fost menținută de către Rusia post-comunistă și folosită ca sursă de instabilitate și conflict.

Perpetuarea la putere a foștilor comuniști, după revoluția din 1989 din România, respectiv după dezmembrarea URSS și declararea independeței republicii Moldova, a însemnat ratarea unei șanse istorice de reunificare a celor două teritorii românești. Conducătorii de la București au făcut doar simbolici și șovăielnici, grijulii să nu deranjeze interesele Moscovei, în timp ce la Chișinău au guvernat, de asemenea politicieni mai tentați de menținerea Moldovei în sfera de influență rusă.

În perioada modernă, principiul istoric nu mai e operant, fiind înlocuit de voința comunităților dintr-un anumit areal. De aceea, cunoașterea istoriei rămâne mereu vitală și instructivă, dar ea nu poate ține locul unei conștiințe de sine, asumate de populație și nici convingerii că tema reunificării e una actuală. Este exact direcția, deloc ușoară, dar pe termen lung, spre care se îndreaptă acțiuni de acest tip, pe internet sau în marile orașe. Mai ales după intrarea României în Uniunea Europeană și cu perspectiva incertă a unei noi lărgiri a UE, care să includă și Republica Moldova, care între timp și-a afirmat răspicat acest obiectiv strategic, în rândul populației moldovenești a început să crească un curent unionist. Există o întreagă generație de tineri, mulți dintre ei participând și la evenimentele de stradă de la Chișinău, care au dus la alungarea de la putere a comuniștilor, tineri care studiază sau au studiat în universități românești, și care militează pentru unirea cu România, nu doar ca reparație a unei nedreptăți istorice, dar și ca modalitate pragmatică de revenire a Moldovei reîntregite în spațiul european. Marșul de la București marchează un prim pas, prin care și la vest de Prut există un răspuns similar din partea populației, în special în rândul tinerei generații.

Mai multe despre: Reportaj • Basarabia • Bucovina • Bucuresti • mars • miting • Moldova • nationalism • patriotism • protest • reunificare • Romania • steag • tricolor • unire