Răstignirea Domnului, retrăită pe viu, înaintea Paștelui

În vremuri „corecte politic” ca acestea, în care abia dacă mai sunt tolerate public însemne sau idei creștine, un grup de entuziaști readuce în stradă cea mai importantă poveste a tuturor timpurilor.

S-a petrecut la Londra, în Piața Trafalgar, în fața unui public numeros, în 2019. Compania, care produce evenimentul, se numește Wintershall și face asta în fiecare an. În 2020, prezența publicului nu a mai fost posibilă, din cauza epidemiei de coronavirus, dar a fost totuși transmisă în direct pe internet.

Ideea a aparținut unui cuplu venerabil: Ann și Peter Hutley, care au cumpărat în tinerețe o mică fermă în Wintershall. Hambarul din spatele casei l-au folosit în preajma Crăciunului pentru a improviza un spectacol cu scena Nașterii Domnului, jucat pentru rude și prieteni. De atunci, ideea a luat amploare, ajungând la o distribuție numeroasă și puneri în scenă de tip cinematografic, cu scenariu, coloană sonoră, recuzită, chiar și animale vii. Echipa teatrală organizează câteva spectacole an de an la Wintershall și câteva orașe mari. Chiar și Papa le-a solicitat să producă o reprezentație, iar regina Elisabeta a II-a i-a decorat pentru efortul depus. Acum o a doua generație a familiei a preluat proiectul început acum 30 de ani.

E incredibil de dificil să sintetizezi un personaj, care a schimbat viețile a milioane de oameni în ultimele două milenii. Piesa, totuși, urmărește câteva momente esențiale din narațiunea celor patru Evanghelii, într-o curgere alertă, spectaculară și simplă, care evită aspectele asupra cărora diversele denominațiuni au interpretări divergente.

Piesa începe cu o scurtă schițare a celor trei ani în care Hristos și-a predicat învățătura, subliniind mesajul de iubire, speranță, căutarea virtuți și a vieții veșnice. Chemarea apostolilor, parabolele sunt doar sumar amintite, reprezentația fiind concentrată pe ultimele zile ale propovăduirii.

Primul moment spectaculos este cel al intrării în Ierusalim, pe „mânzul asinei”, împlinind o profeție din Vechiul Testament. Acest moment e rememorat de creștini în Duminica Floriilor, când evreii L-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic și palmier, ovaționând ceea ce sperau că va fi un eliberator lumesc. Mulțimile erau impresionate de zvonurile despre minunile mari săvârșite, culminând cu Învierea lui Lazăr. Dar Fiul Domnului venea cu o propunere mult mai înaltă, decât o revoluție sau bunăstarea din înmulțirea pâinilor și peștilor, cu care săturase mulțimea. El chema omul să se elibereze de sub robia păcatului, să se împace cu Dumnezeu, la regăsirea sensului și demnității existenței, pierdute după căderea lui Adam.

Chemarea înapoi către Dumnezeu fusese strigată în pustiu și în cetăți de profeți vizionari și de legislatorii morali ai Vechiului Testament. Prorocii, care anunțaseră venirea unui Mesia, fuseseră deseori prigoniți și chiar martirizați de puternicii acelor vremi. Iar Hristos, care era împlinirea acelor profeții, a fost de asemenea întâmpinat cu resentiment de farisei și saduchei. Acestea erau cele două principale partide ideologice și religioase ale elitei evreiești, cu păreri ușor diferite în felul cum trebuia interpretată legea lui Moise. Se deosebeau după modul strict de urmare a ritualurilor și cerințelor formale, păzind o tradiție orală, adăugate legii mozaice, respectiv, printr-o interpretare strict textualistă a scripturii, cum era cazul clasei intelectuale.

Iuda Iscarioteanul, unul dintre apostoli, își trădează Maestrul pentru 30 de arginți, iar Hristos este arestat și judecat în secret de Sinedriu pentru blasfemie. Conducătorii evreimii hotărăsc după audiere că Iisus trebuie ucis, pentru că S-a numit Fiul lui Dumnezeu. Dar pentru că Palestina era ocupată de Imperiul Roman, nu aveau voie să dea decât pedepse mai mici decât cea capitală. Deci liderii evrei au mers la guvernatorul roman, Ponțiu Pilat, pentru a-l convinge să ia această măsură.

Pilat încearcă să afle dacă acuzatul e într-adevăr un pericol pentru imperiu și că a pretins că e rege al Iudeei. Dar e descumpănit de răspunsul neașteptat: „Împărăția Mea nu e din lumea aceasta”. Pentru că Pilat nu putea găsi nicio vină, ci înclina să creadă că are în față un agitator mistic, a căutat o cale de a scăpa de răspunderea unei decizii. Amintindu-și de o tradiție de a fi eliberați unii deținuți la mari sărbători, Pilat lasă această alegere la îndemâna poporului evreu. Chemat să aleagă între Hristos și Barabbas, un tâlhar sau un răsculat împotriva stăpânirii romane, poporul cere ca Iisus să fie răstignit.

Patimile Domnului, cu biciuirea de către soldații romani, insultele gloatei, drumul crucii și calvarul de pe Golgota sunt, desigur, pasajul cel mai plin de dramatism și greu de reprodus pe viu, în fața unui public. Dacă povestea lui Iisus s-ar fi încheiat cu moartea pe cruce, poate că puțini și-ar mai fi amintit momentul după 2.000 de ani. Dar Învierea a fost începutul unei noi credințe. Aceasta venea cu un mesaj nemaiauzit, care cerea să îți iubești până și dușmanul. Un mesaj revoluționar, nedepășit de o altă credință. Era un mesaj purtat de un Dumnezeu iubitor, care trăiește nemijlocit tragedia umană, luând tot ce e omenesc, în afară de păcat.

Iisus Hristos restaurează demnitatea naturii umane și ne invită să Îi urmăm, în calitatea Sa de ușă către Tatăl. Mântuitorul le spune ucenicilor că lumea îi va urî, cum L-au urât și pe el, pentru că adevărul e perceput ca un mesaj străin: „În lume, necazuri veți avea. Dar îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea!”.

Mai multe despre: Reportaj • crestinism • crucificare • florii • Iisus Hristos • Paste